Mass-media ne bombardeaza in ultimele zile cu zeci de referiri la termenul „hacker“. Din pacate, majoritatea celor care il folosesc ii cunosc doar sensul din filme gen „Blowfish“ sau „War Games“, si anume, de persoana care patrunde neautorizat intr-un sistem informatic, cu scopul de a distruge sau fura date. Insa, nu din intimplare, pe genericul majoritatii filmelor exista un avertisment – „Orice asemanare cu persoane sau evenimente reale este pur intimplatoare“ -, avertisment pe care multi prefera sa il ignore. De fapt, cum a inceput totul ?
Preistoria (pina in 1969)
Probabil, primii hackeri au aparut in jurul anului 1880, o data cu infiintarea companiei Bell Telephone, numita dupa fondatorul sau, parintele telefonului, Graham Bell. Normal, ei nu erau numiti hackeri in acea vreme. Erau mai curind adolescenti pusi pe sotii, gata oricind sa le joace un renghi operatoarelor din centrala telefonica, mai mult din cauza unei curiozitati aproape bolnave decit cu intentia de a face rau.
Cum echipamentele de calcul nu au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in urmatoarele decenii, evolutia acestor pionieri ai hackingului a cunoscut o relativa stagnare pina la nivelul anului 1960. Acum, sustinuta si de dezvoltarea mainframe-urilor (computere uriase, care ocupau uneori un etaj intreg), aceeasi curiozitate ii impinge pe tinerii grupati in jurul universitatilor americane de prestigiu (Massachussets Institute of Technology – MIT – sau universitatile de la Stanford si Berkeley) sa incerce gasirea unor metode de a comunica mai usor cu acesti veritabili dinozauri care erau mainframe-urile.
Acum apare si termenul de „hack“, insemnind mici secvente de program, care ajutau la indeplinirea mai rapida a sarcinilor de lucru. Paradoxal sau nu, unele dintre aceste artificii de programare erau mai elegante si mai eficiente decit programele „de firma“, sfirsind prin a fi adoptate in versiunile ulterioare ale acestora, ca imbunatatiri importante.
Poate cel mai important „hack“ din toate timpurile a fost creat in 1969, cind Dennis Ritchie si Ken Thompson, doi programatori lucrind pentru Bell Labs, au scris o noua „limba“ de comunicare cu computerele. Aceasta „limba“ avea sa se cheme UNIX si sa inspire zeci de variante, adaptate diverselor arhitecturi de calculatoare aparute ulterior. Acest an marcheaza si finalul „preistoriei“ hackingului.
Zilele vechi (1970-1979)
In anii ’70, aparitia ARPANET a marcat deschiderea frontierelor cibernetice. In acea vreme, hackingul reprezenta un adevarat domeniu neoficial de cercetare. Tinerii dotati din punct de vedere intelectual incercau sa raspunda la doua intrebari fundamentale: cum si de ce. In aceasta perioada, era la mare pret phreakingul, nume sub care au inceput sa devina cunoscute metodele de a insela companiile telefonice. In 1971, un veteran al Vietnamului, John Draper, a descoperit ca fluierele de plastic, oferite drept cadou celor care cumparau o anume marca de cereale, emiteau un sunet pe frecventa de 2600 MHz.
Acest sunet avea calitatea de a face sistemul automat de taxare al telefoanelor publice sa faca legatura solicitata si, in acelasi timp, sa restituie moneda introdusa de utilizator. Pe scurt, era suficient sa fluieri in receptor si puteai sa stai de vorba linistit, fara bani. Aceasta descoperire i-a asigurat lui John Draper celebritatea.
De altfel, phreakingul a ridicat si o problema filozofica. Liderul „contraculturii“ din acele vremuri, Abbie Hoffman, considera ca nu este ilegal si nici macar imoral sa dai telefon pe gratis, deoarece „convorbirile telefonice vin dintr-un rezervor infinit, nu munceste nimeni ca sa le produca“. In acea perioada post-hippie, tinerii cautau un sprijin si multi l-au gasit in ideologia lui Hoffman. Astfel, metoda lui Draper a cunoscut o raspindire larga, in intreaga America.
Totusi, mai lipsea ceva. Cu toate ca hackerii si phreakerii erau cunoscuti drept persoane singuratice, le trebuia un loc unde sa se intilneasca si sa faca schimb de experienta. Si unde putea fi gasit un astfel de loc, daca nu in lumea cibernetica? In 1978, doi programatori din Chicago, Randy Seuss si Ward Christiansen, au creat primul bulletin-board system (BBS), un forum online unde se putea face schimb de mesaje. Acest BBS a dat nastere unei adevarate explozii a sistemelor de acest tip si functioneaza pina in ziua de astazi.
Epoca de aur (1980-1991)
Nu va speriati, este vorba de epoca de aur a hackingului. Inceputul ei este marcat de lansarea primului computer personal, de catre IBM, arhicunoscutul IBM-PC, in 1981. Multi tineri si-au abandonat hobby-urile in favoarea noii masinarii aparute pe piata.
Aidoma secolului XIX, cind colonistii americani luau cu asalt Vestul Salbatic, spatiul online, pina acum aproape virgin, incepea sa se aglomereze. Din ce in ce mai multi nou-veniti isi incercau talentul de programatori, de multe ori pe spinarea unor institutii nevinovate. Mijlocul anilor ’80 marcheaza si primul atac masiv, cind un grup numit „The 414’s“ a obtinut acces ilegal in calculatoarele mai multor institutii publice si private. De asemenea, doua dintre cele mai cunoscute comunitati de hackeri – The Legion of Doom si gruparea dizidenta The Masters of Deception – s-au angajat intr-un razboi pe viata si pe moarte (electronica, normal), care s-a intins pe durata a circa doi ani, intrerupt prin interventia FBI-ului, soldata cu arestarea principalilor capi ai celor doua clanuri.
Decaderea (1986-1994)
Observind amploarea pe care o luau manifestarile reprobabile desfasurate in ciberspatiu, Congresul american a votat in 1986 Actul Federal privind Fraudele si Abuzurile Informatice. Primul hacker, in adevaratul sens al cuvintului, condamnat in baza acestei legi, a fost Robert Morris, autorul unui „vierme“, lansat in 1988. Acel „vierme“, un program care poseda calitatea de a se „intinde“ de la un calculator la altul, folosind apoi noul calculator infectat ca statie de plecare pentru un nou atac, a infectat peste 6.000 de calculatoare, un numar enorm, avind in vedere dimensiunile extrem de reduse ale Internetului in acea vreme. Intimplator sau nu, tatal lui Robert Morris era unul dintre savantii de baza ai Centrului National pentru Securitatea Computerelor, parte a Agentiei Nationale de Securitate (NSA).
Alti doi hackeri faimosi, cei doi Kevin, respectiv Kevin Mitnick si Kevin Poulsen, au fost si ei inchisi la scurt timp.
Toleranta zero (1994-1998)
Imaginea lui Mitnick, cu catuse la miini, a facut inconjurul intregii Americi. Dintr-o data, hackerii nu mai erau baietii care din prea multa curiozitate mai si strica unele chestii, ci veritabili criminali, cu nimic mai putin periculosi decit ucigasii. Impactul mass-media a fost covirsitor in acest caz. Intr-o tara cu un comert electronic in plina dezvoltare, presa a facut tot ce se putea pentru a prezenta o viziune cit mai sinistra asupra hackerilor. Brusc, din eroi romantici ai unor balade moderne, hackerii au devenit escroci de cea mai joasa speta. Arestarea lui Mitnick, precum si publicitatea excesiva facuta in jurul procesului au fost aproape de a crea o stare de isterie nationala. Exista rapoarte despre americani care, a doua zi dupa aparitia stirii, si-au cumparat generatoare electrice proprii, temindu-se ca hackerii ar putea ataca prin… cablurile de alimentare cu energie electrica.
Nu toti hackerii au fost insa in conflict cu legea. Tsutomu Shimomura, consultant al FBI, NSA si al Fortelor Aeriene, a ajutat la prinderea lui Mitnick, in 1994. Cu toate acestea, el insusi a fost acuzat ca ar fi scris un program pentru interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de pe telefoanele mobile. Un respectat specialist american , Jon Littman, spunea, referindu-se la programul respectiv, ca „nu seamana deloc cu un contract NSA“, facind aluzie la faptul ca este posibil ca Shinomura sa fi fost un agent dublu, contributia sa la prinderea lui Mitnick nefiind, de fapt, decit o razbunare personala.
Ultima fapta notabila a fost opera unui matematician rus, Vladimir Levin, care a ajutat o banda de hackeri sa transfere fraudulos, din conturile Citibank, suma de zece milioane de dolari, in vara anului 1994. Levin a fost arestat in 1995, iar prejudiciul – recuperat aproape in intregime. Caderea bandei sale a reprezentat ultimul eveniment major in lumea agitata a ciberspatiului, asternindu-se o liniste relativa, tulburata doar de escrocherii prin intermediul cartilor de credit sau atacuri informatice de mai mica importanta.
