5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScandalagiii nu mai primesc amenzi, ajung la „racoare“

Scandalagiii nu mai primesc amenzi, ajung la „racoare“

• Codul Penal are noi prevederi privind legitima aparare • Cei care poarta cutite, pumnale, sisuri, boxuri etc. pot primi de la trei luni la doi ani de inchisoare • Amenzile pentru incalcarea Legii 61/1991 privind ordinea si linistea publica pot ajunge la 150 de milioane de lei

Legiuitorul a modificat prevederile Codului Penal privind legitima aparare si a stabilit pedepse mai mari pentru o serie de incalcari ale Legii privind ordinea si linistea publica. Potrivit Legii 169/10 aprilie 2002, intrata in vigoare incepind cu 18 aprilie, o data cu publicarea in Monitorul Oficial nr. 261, cei care surprind infractori in locuinta, in curtea casei sau intr-o dependinta ii pot opri prin orice mijloace, considerindu-se ca sint in legitima aparare. Noua lege aduce, de asemenea, modificari privind cuantumul unor pedepse. Infractiunea de lipsire de libertate prin rapire, simulare de calitati oficiale sau in vederea constringerii de a practica prostitutia se pedepseste cu trei pina la zece ani de inchisoare, iar daca fapta a fost savirsita de un grup mai mare de doua persoane sau victima este minora, pedeapsa este de 7-15 ani de inchisoare.

Patronii sint obligati sa asigure linistea si ordinea publica in baruri si discoteci

Pedepsele pentru savirsirea infractiunii de violare de domiciliu aproape s-au dublat, fiind acum de la sase luni la patru ani de inchisoare. Ultrajul contra bunelor moravuri, proferarea de injurii sau tulburarea in orice alt mod a linistii publice nu se mai pedepsesc cu amenda contraventionala, ci constituie infractiuni. Scandalagiii pot primi intre unu si cinci ani de inchisoare, iar daca fapta este agravanta, pedeapsa este de doi pina la sapte ani de inchisoare. Tot infractiuni sint considerate, dupa noua lege, si o serie de fapte reglementate de Legea 61/1991. „Portul fara drept a unui cutit, pumnal, box, sis, a armelor cu aer comprimat si a dispozitivelor pentru socuri electrice se pedepseste cu inchisoarea de la trei luni la doi ani. Aceeasi pedeapsa se aplica si in cazul neasigurarii de catre patroni sau responsabili a ordinii si linistii publice in moteluri, localuri, discoteci, cluburi etc.“, a precizat lt. col. Iancu Bita, seful de cabinet al sefului Inspectoratului Judetean de Politie Dolj. In cazul incalcarii Legii 61/1991, amenzile sint de la 400.000 de lei la 150 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS