7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSNIF a fost tirita intr-un contract de care nici directorii sucursalelor nu au habar

SNIF a fost tirita intr-un contract de care nici directorii sucursalelor nu au habar

Societatea TRANSAG, care a derulat si in judetul Dolj un contract agrar semnat prin intermediul statului roman, si care prevedea printre altele formarea la nivel de tara a 55 de module a cite 650 ha teren care ar fi trebuit puse la dispozitia TRANSAG pentru a efectua lucrari agricole, s-a retras. Motivatia oficiala a abandonarii modulelor create pe mii de hectare in judet a fost aceea ca s-au depasit cheltuielile planificate pentru lucrarile efectuate in anul agricol trecut, cheltuieli pe care societatea nu le mai poate suporta.

Zvonurile care au circulat in judet si nu numai in legatura cu folosirea neautorizata a semintelor de soia cu modificari genetice nu s-au confirmat niciodata pentru ca nici un organism abilitat al statului nu a facut cercetari. Scandalurile care au insotit contractele incheiate cu sefii de asociatii agricole, care nu au respectat cotractele cu proprietarii de terenuri, precum si retragerea paminturilor dintr-o astfel de asociere de care proprietarii nici nu aveau habar au fost de fapt unele din cauzele plecarii TRANSAG din judet.

Contractul initial incheiat de firma TRANSCHEM, prin intermediul statului roman, a fost tinut in cel mai mare secret, in presa aparind doar parti din contract si nu contractul in sine. Masinile si utilajele agricole cumparate de la firme de prestigiu din Occident au fost retrase din judet. Au mai ramas doar instalatiile de udare care sint lasate in paza la sucursala Dolj a Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF) si care pentru 9.200 USD pot fi inchiriate pentru sase udari la 100 ha. Statia de presiune SPP21 Dranic din sistemul Nedeea- Macesu, cu toate acuzele care au existat, este in functiune, asa cum declara directorul sucursalei Dolj a SNIF, Constantin Angheloiu.

„Nu cunosc contractul cu TRANSAG. Cred ca doar de la Bucuresti puteti afla ceva. Ce stiu eu este ca din zona Padea singura asociatie care a solicitat contract de furnizare a apei de irigat a fost SC CENTROTRANS, care poate uda din data de 15 mai anul acesta. SC AGROSERV SRL, tot din Padea, nu a solicitat niciodata sa incheie contract cu noi, iar daca o va face vom incheia contract si nu va mai avea motiv sa se plinga ca-i mor culturile de seceta“, a spus Constantin Angheloiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS