6.7 C
Craiova
sâmbătă, 30 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalObiceiurile oltenesti, cistigatoare la Festivalul de la Mamaia

Obiceiurile oltenesti, cistigatoare la Festivalul de la Mamaia

Ansamblul Dor Calator din Craiova a obtinut premiul pentru cel mai bun ansamblu folcloric la cea de-a doua editie a Festivalului National al Cintecului si Dansului Popular Romanesc, desfasurat la Mamaia, in perioada 17-20 iulie.

Ansamblul s-a prezentat cu un obicei din zona Calarasi- Dabuleni – „Hai la Bobotaie“. Cunoscut si sub numele de „Strigatul fetelor peste sat“, obiceiul se desfasoara la Lasatul Secului. Baietii striga tinerele fete, iar la portile caselor se aprind focuri din coceni si paie. Regia spectacolului a fost semnata de Aurelia Popescu Preda, iar coregrafia, de Tudorica Mustata.

Taraful a evoluat sub bagheta violonistului Constantin Streata. Este pentru a doua oara cind acest ansamblu se afla printre laureatii Festivalului de la Mamaia, anul trecut obtinind locul intii cu un obicei tot din zona Calarasi-Dabuleni: „Primitul miresei pe pinza de catre soacra“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS