Europarlamentari?

Ministrul nostru de externe a realizat, pe buna dreptate, ca singura miza europeana care ne-a ramas in mod realist de jucat (in conditiile in care modul in care se poarta negocierile de aderare la UE ne face sa raminem si in acest moment pe ultimul loc in grupul tarilor candidate) este de a miza pe cartea „europarlamentarilor“. Tema pe care o lanseaza acum, cu putin timp inainte de vizita pe care presedintele Parlamentului European o va face in Romania.

Discutia nu este noua, fusese demarata cu mai mult timp in urma la Bruxelles intr-o intilnire intre Ion Iliescu, presedintele Romaniei, si Pat Cox, presedintele Parlamentului European, ultimul declarindu-ne imediat dupa incheierea convorbirilor ca este gata sa sustina o idee novatoare: primirea incepind cu 2004, cu statut de membri supleanti, a unui grup de colegi parlamentari din Romania si Bulgaria. Numai ca exista si o mentiune extrem de importanta: semnarea de catre fiecare dintre cele doua tari a proiectului de acord de aderare la UE!

Este vorba oare despre o conditie prealabila, inca una dintre multele care ni se pun in fata? Asa s-ar parea la o prima abordare, dar, de fapt, presedintele Iliescu obtinuse atunci cea mai importanta dintre deschiderile care ni se facusera pe planul aderarii, la acea ora stiindu-se ca nu exista nici o sansa sa fim integrati in plutonul celor care vor forma „primul val“ de tari care vor adera la UE in 2003. Daca Parlamentul European va fi de acord cu propunerea lui Pat Cox, atunci, in conditiile in care am reusi sa semnam cit mai repde in 2003 Proiectul tratatului de aderare la UE, am putea sa organizam in 2004 alegeri pentru eurodeputati, chiar daca ei vor avea doar un regim de membri supleanti in forumul de la Bruxelles. Este foarte important insa ca, din acea clipa, forumurile politice europene care vor aparea dupa alegerile din 2004 – si reflectind vointa politica a unei Europe cu 25 de membri – va trebui sa respecte realitatea unei Romanii si Bulgarii deja integrate in sistem.

De ce este atit de important acest lucru? Pentru ca, practic vorbind, este singura speranta pe care o mai avem de a ramine legati oarecum de primul grup al tarilor candidate si sa le urmam in sinergia procesului aderarii. Altfel?

Altfel riscam ca, de la anul, sa vorbim despre „Europa lor“ si sa incercam sa ghicim in cafea care vor fi consecintele extinderii asupra noului stil de negocieri pe care-l va impune Comisia Europeana, organism aflat si el in momentul respectiv in plina experimentare a unei noi formule decizionale. Desigur, nimeni nu va pune sub semnul intrebarii viitorul procesului de aderare a Romaniei la UE, dar nimeni, absolut nimeni nu poate spune de acum ca „Europa celor 25“ va pastra acelasi cadru de negocieri si aceleasi criterii ca pina acum. Si asta nu din rea-vointa sau lipsa de capacitate de previziune politica, ci pentru ca deciziile asupra acestor subiecte nu vor mai fi luate decit partial de actualii decidenti, lor adaugindu-li-se cei din actualele tari candidate, viitori membri cu drepturi depline dupa aderarea din 2003 si alegerile din 2004 pentru Parlamentul European.

Iata de ce, pentru noi, este esential sa putem beneficia de un vot favorabil al Parlamentului European si sa putem organiza in vara lui 2004 alegeri pentru cei 33 de europarlamentari care sa poata ocupa scaunele la care avem dreptul in noua configuratie stabilita de Tratatul de la Nisa. Sa nu uitam insa citeva repere istorice si tehnice: Parlamentul European a fost ales pentru prima oara in iunie 1979, ca rezultat al sufragiului universal. Procesul alegerilor se repeta la fiecare cinci ani, prin sufragiu universal, in cadrul unui scrutin proportional, fie la nivel regional (Belgia, Italia, Marea Britanie etc.), sau la scara nationala (Danemarca, Spania, Franta, Luxemburg, Austria etc.), fie in cadrul unui sistem mixt (Germania). In Belgia, Grecia si Luxemburg, votul este obligatoriu, cei care-si prezinta candidatura fiind obligati sa declare ca nu participa si la alegerile nationale. Deputatii europeni au aceeasi indemnizatie ca si colegii lor din tara de provenienta, iar suma respectiva de bani este asigurata de statul respectiv.

Ce va fi la noi? Nimeni nu stie cu exactitate raspunsul, iar ratiunile sint multiple. In primul rind, nu se stie daca ar fi bine sa organizam sau nu alegeri speciale pentru eurodeputati si daca nu cumva ar fi mai potrivit ca echipa de europarlamentari sa fie direct desemnata de colegii din Parlamentul Romaniei, din dotarea proprie. Interesanta idee, deoarece – in conditiile in care, logic, nu s-ar putea astepta formarea noii echipe de dupa alegerile din Romania pentru ca echipa la Bruxelles trebuie sa intre in functiune de la 1 septembrie 2004 – s-ar putea negocia de acum un fel de supravietuire europeana a celor mai merituosi dintre „ai nostri“, alesi pe baza de merite la partid. Mai apare si o alta intrebare delicata: daca se organizeaza alegeri, ele cum or sa fie nominale, daca celelalte vor fi in continuare pe baza de liste? Solutia cea mai simpla si ofertanta din mai multe puncte de vedere ar fi adaugarea la liste a unei noi pozitii, cea de „europarlamentar“. Functie mult placuta vazului si auzului si foarte mult dorita din diferite considerente, fireste care de care mai europene. Dar o asemenea solutie este oare si cea mai buna pentru a alege pe cei care ne vor reprezenta in adunarea legiuitoare a Europei Unite de miine?

Problema nu este doar de imagine, ci este una majora, de credibilitate politica a Romaniei. Cine vor fi cei care ne vor reprezenta? Cu ce argumente o vor face (ca sa nu ne mai intrebam si in ce limba de circulatie internationala) si care le vor fi pregatirea profesionala si atuurile in cariera care sa justifice increderea reala a unui electorat chemat sa aleaga meritele unei persoane care va vorbi Europei in numele sau? Daca alegerea persoanei respective se va face, iar in circuitul restrins al cabinetelor de partid judetene si validate pe plan national in urma unui proces care sa fie similar cu stabilirea de liste pentru alegerile pe plan intern, atunci va triumfa din nou logica de partid. Cu consecintele pe care le stim.

Cine va fi deputat european? Iata o intrebare pe care va trebui sa invatam s-o punem. Apoi sa invatam ca trebuie sa-i dam si un raspuns corect si la timp. Dupa aceea, nu mai este timp decit pentru justificari sau lamentari inutile. Ba trebuie sa invatam ca este foarte important cine ne reprezinta, cine negociaza pentru noi, cine isi ia angajamente internationale in numele Romaniei de azi, caci ele vor fi aplicate de generatia Romaniei de miine. Atunci cind, poate, cei care au semnat azi au plecat demult din viata politica, disparuti in neantul in care s-au varsat atitia dintre politicienii ultimilor zece ani din Romania.

In acest sens, testul privind alegerea in 2004 a europarlamentarilor nostri este vital. Nu pentru ei, ci pentru noi. Pentru credibilitatea si maturitatea noastra de a asuma politica de integrare europeana poate altfel decit demersul actual. Cel care, acum, ne lasa pe ultimul loc in procesul de negociere, departe de cei care, la anul, vor semna actul lor de identitate european. Primul act de recuperare al intirzierii ar putea fi, daca este bine jucat, tocmai prezenta grupului nostru parlamentar in hemiciclul european.