17.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAvocatul Poporului s-a autosesizat dupa ce jurnalistii francezi au filmat copiii din Centrul de plasament Bilteni

Avocatul Poporului s-a autosesizat dupa ce jurnalistii francezi au filmat copiii din Centrul de plasament Bilteni

• Autoritatile locale se vad obligate sa inchida ochii, chiar daca jurnalistii de la M6 au incalcat legea • Motivul – Fundatia SERA, care i-a adus pe jurnalisti, a finantat cu patru milioane de dolari centrele de plasament din Gorj

Directia de Protectie a Drepturilor Copilului (DPDC) Gorj se afla intr-o situatie foarte delicata, fiind pusa sa aleaga intre a respecta legea si a se purta cu manusi cu o fundatie care a cheltuit milioane de dolari pentru copiii abandonati sau handicapati din judet. Fundatia SERA a investit in Gorj peste patru milioane de dolari, in prezent finantind construirea in Tirgu Jiu a unui centru in care sa fie internati copiii cu handicap din Centrul Bilteni. Pentru a convinge sponsorii francezi sa doneze bani pentru acesti copii, fundatia a adus, la sfirsitul lunii noiembrie, o echipa de la canalul M6 care sa filmeze conditiile in care traiesc copiii de la Bilteni.

Reprezentantii guvernului nu si-au dat seama ca sint filmati si copiii

Jurnalistii si reprezentantii fundatiei au venit la Bilteni-Gorj, insotiti si de functionari ai Secretariatului Guvernului si ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului. „Am fost de acord sa se filmeze conditiile in care traiesc copiii pentru ca nu este un secret. Este adevarat ca la centrul din Bilteni nu exista parchet, ci doar ciment in camere, iar copiii dorm inca in paturi de fier.

Nu ne-a deranjat ca s-a filmat asta, dar au fost filmati copiii, iar la difuzarea imaginilor fata nu le-a fost acoperita. Nici reprezentantii guvernului care au insotit echipa nu si-au dat seama ca sint filmati copiii. Fiind vorba de copii handicapati, legea romana interzice difuzarea unor asemenea imagini. Identitatea copiilor trebuie protejata“, a spus Gheorghe Milosteanu, director-adjunct al DPDC Gorj.

Legea sau bani pentru copii?

Dupa ce s-a aflat ca imaginile difuzate de canalul M6 contravin legilor de protectie a drepturilor copilului , autoritatile romane s-au autosesizat, cazul ajungind chiar la Avocatul Poporului. „Autoritatile centrale au aflat cum au fost difuzate imaginile si s-a inceput studierea cazului. Avocatul Poporului ne-a contactat si pe noi si ne-a cerut sa facem o prezentare cu ce s-a intimplat.

Nu cred ca vom recurge la instanta, desi am avea cu siguranta cistig de cauza. Este adevarat ca s-a incalcat legea, dar, avind in vedere ca la mijloc este fundatia SERA, care a facut multe pentru copiii din Gorj, cred ca vom trece cu vederea. Noi trebuie sa facem ce este mai bine pentru copii, iar mentinerea colaborarii cu fundatia SERA ar fi cel mai bun lucru pentru ei“ ,a spus Gheorghe Milosteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS