17.6 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024

Stiri diverse

11 tamponari la prima zapada

Ninsoarea de simbata dupa-a-miaza din Drobeta Turnu Severin a ingreunat circulatia pe toate arterele orasului. Din cauza stratului de zapada care a acoperit carosabilul, soferii au circulat cu viteza redusa, pentru a evita posibilele accidente. S-au produs 11 tamponari usoare, in special in zona centrala a orasului. Comandamentul de iarna, organizat la nivelul Primariei Drobeta Turnu Severin, a avut nevoie de citeva ore de organizare, pina sa actioneze pe strazile din municipiu. S-a intervenit cu utilaje de deszapezire, in primele ore, pe strazile din centrul municipiului si pe bulevardul Tudor Vladimirescu si abia in cursul noptii de simbata spre duminica, pe strazile laterale. Debitul Dunarii la Portile de Fier I este de 6.780 mc, debitul defluent -7.706 mc, iar defluentul la Portile de Fier II este de 6.906 mc. Potrivit dispecerului de serviciu, de la Compania Nationala Apele Romane Mehedinti, stratul de zapada masura duminica la Tarnita- 6 cm, la Brebina si Baia de Arama – 5 cm, la Sisesti si Corcova- 4 cm, la Brosteni- 3 cm, la Strehaia- 2 cm, iar la Cujmir-1 cm.

(F.L.)

Antigelul de Fagaras – interzis

Inspectorii mehedinteni de la Protectia Consumatorului au depistat la comercializare, in cadrul controalelor efectuate in ultimele zile, produsul Antigel concentrat 100%, pe baza de glicoli, fabricat de o societate din Fagaras si care nu corespunde din punct de vedere calitativ si poate crea probleme motoarelor autovehiculelor. „OJPC Mehedinti detinea informatii de la ANPC ca acestui produs i s-a retras certificatul emis de Registrul Auto Roman, pentru conformitatea antigelului, din cauza ca la analiza de laborator s-au constatat abateri. Punctul de fierbere prevazut in certificat era de 150 de grade, iar in urma analizelor s-a constatat ca la comercializare era de numai 134 de grade. De asemenea, punctul de congelare era de minus 31 de grade, fata de minus 39 de grade, cit se arata in autorizatie“, a spus Anastasia Horhoianu, inspector-sef adjunct al OJPC Mehedinti. Inspectorii ii avertizeaza pe severineni sa returneze antigelul produs de societatea din Fagaras.

(F.L.)

Circulatie ingreunata la Rinca

Circulatia spre drumul de acces catre localitatea Rinca este ingreunata. Pentru a face fata caderilor de zapada care acopera foarte repede carosabilul, Directia Judeteana de Drumuri si Poduri Gorj a deplasat in zona doua autogredere care curata zi si noapte drumul. In ciuda actiunii utilajelor de deszapezire, pe carosabil continua sa se mentina un strat de zapada de sase-sapte centimetri. Conducerea Protectiei Civile Gorj ii avertizeaza pe soferi ca nu vor putea urca drumul spre Rinca daca nu isi vor dota rotile de la masini cu lanturi.

(E.M.)

Restante la plata ajutoarelor sociale

Peste 40 de romi din Scoarta Gorj nu si-au primit inca banii reprezentind plata ajutoarelor conform Legii venitului minim garantat. Valeriu Trufelea, viceprimarul localitatii, a spus ca primaria va incerca sa achite restantele in decursul acestei saptamini, peste 400 de persoane, in majoritate de etnie roma, avind dosare pentru obtinerea venitului minim garantat. Conform viceprimarului, in luna decembrie acestia nu au prestat inca nici o activitate.

(E.M.)

Urmarit general, retinut in Vama Portile de Fier I

Emilian Catalin Balan, de 25 de ani, din Urziceni, urmarit general, a fost retinut si arestat simbata, in Vama Portile de Fier I. Barbatul se sustragea executarii unei pedepse de zece luni inchisoare, pentru savirsirea infractiunii de furt calificat. El a incercat sa paraseasca tara prin punctul de trecere a frontierei de la Portile de Fier I. In aceeasi zi, politistii i-au arestat si pe Stere Popescu, de 34 de ani, si Radu Gheorghe, de 17 ani, ambii din Drobeta Turnu Severin, care posedau mandate de arestare, pentru comiterea infractiunilor de furt calificat, respectiv conducere in stare de ebrietate.

(F.L.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS