In 1997, soarta ii facea cu ochiul baiatului plecat din Dabuleni, cu opt ani in urma, sa-si caute norocul prin Occident. Aurel al lu’ Poponete ajunsese ceea ce putini romani indraznesc sa viseze: caporal sef in Legiunea straina si apoi, chiar cetatean francez. Intr-un concediu, Aurel s-a indragostit de o asiatica superba, pe care a iubit-o pina cind a gasit-o in patul unui neamt. Ucigas de meserie, olteanul le-a facut felul. Pe neamt l-a omorit pe loc, iar pe thailandeza a doua zi, rasucindu-i cutitul in inima. A fost ultima lui misiune. Cu citeva saptamini in urma, un tribunal francez l-a condamnat pe Aurel Popa la 25 de ani inchisoare.
Copilul tacut planuia sa fuga din tara
Pina la 17 ani, Ion Aurel Popa a trait linistit intr-o familie de tarani in satul Dabuleni din judetul Dolj. S-a jucat in tarina, s-a dus cu vaca la izlaz si a facut tot ceea ce fac copiii crescuti in satele romanesti. Faptul ca-i placea intotdeauna sa-i aduca Mos Craciun jucarii ce reprezentau pusti, mitraliere, tancuri si tot felul de arme sofisticate nu a stirnit nedumerirea nimanui. Tot timpul mesterea la cite o masinarie stricata si-i placea sa cumpere dulciuri pentru copiii mai mici decit el. Cind era in clasa a lV-a a plecat in satul vecin, Calarasi, la rudele dupa mama sa, Maria, cu o mie de lei la el. S-a dus la magazin si a cumparat tot felul de dulciuri pe care le-a impartit copiilor de pe ulita. In anii ’80, o mie de lei in mina unui copil de clasa a lV-a erau bani multi, fapt pentru care politistului din sat i s-a parut prea mult si i-a confiscat. De furie copilul a intrat noaptea in libraria din sat si a luat marfa doar de o mie de lei, neatingindu-se de nici un ban in plus fata de ceea ce-i confiscasera politistii. A iesit cu scandal, iar parintii au facut tot ce era posibil si l-au scapat de belea. Cind a intrat la liceul agricol din Dabuleni, a murit tatal sau si a ramas impreuna cu fratii mai mici, Sorin si Violeta, in grija mamei, Maria. A devenit tot mai ascuns, tot mai tacut, lucru pe care familia l-a considerat un semn al maturitatii si al seriozitatii. Viata la Dabuleni devenise grea, taranii mergeau la oras pentru bucata de piine de fiecare zi, iar singura solutie pe care a intrezarit-o Aurel, copilul de 17 ani, a fost aceea de a fugi din tara.
Ghid in Austria
Dabuleniul, localitatea in care se cultiva cele mai multe lubenite din tara devenise neincapatoare pentru Aurel. Intr-o zi s-a hotarit sa fuga in Canada si a reusit sa ajunga doar pina in Ungaria. Mai avea un an pina la terminarea liceului ce-l pregatea pentru o cariera deloc atragatoare in agricultura romaneasca, in care mama sa nu putea sa asigure nici macar piinea pentru copii. In Ungaria a fost trimis inapoi. A urmat procedura obisnuita – sedinta la liceu in care a fost declarat exemplu negativ, prelucrarea militiei si a altor organe, mustrarile mamei si parea ca totul s-a terminat. S-a reintors la scoala, a terminat liceul, a dat bacalaureatul si rudele credeau ca se va pregati pentru Facultatea de medicina veterinara. Gindul lui Aurel era tot la Canada, catre care a pornit un an mai tirziu, in 1989. Intr-o zi s-a imbracat in hainele bune si i-a spus mamei ca se duce la liceu sa discute ceva cu dirigintele. Dupa citeva ore, mama sa a trimis-o pe sora lui Aurel sa vada ce treaba are dirigintele cu baiatul de-l tine atitea ore. Cind s-a intors fata de la liceu si i-a spus mamei ca nici macar nu fusese chemat de diriginte, Maria a stiut ca baiatul ei cel mare fugise iar de acasa. De aceasta data a avut noroc pentru ca nu a mai fost trimis inapoi si a putut sa ajunga in Austria, de unde a trimis o vedere familiei prin care-i anunta ca e bine. Din ziua in care a plecat, ochii Mariei au stat plini de lacrimi. Sprijinul casei fugise si nu stia daca o sa-l mai vada vreodata. „Dupa ce a venit si la noi Revolutia, ne-a scris regulat si ne-a trimis si ceva banuti cind a avut. In Austria a lucrat la o patroana si facea pe ghidul turistic. Ducea turistii pe munte. Acolo s-a descurcat bine si ne-a scris ca vrea sa plece in Canada. Ce o fi facut, ce n-o fi facut nu stiu, ca pe urma ne-a scris ca s-a angajat Franta, in Legiunea straina. Din 1990 era in Franta“- spune Maria Popa, adunindu-si miinile pe piept a neputinta.
Sef peste mercenari
Aurel Popa, al lui Poponete din Dabuleni, s-a dumirit repede in Franta ca singura posibilitate pentru el sa devina cetatean francez cu o slujba platita bine este cea de mercenar in Legiune. Cererea de intrare a fost selectata din cele citeva mii ce sosesc anual pe adresa Legiunii. S-a angajat si a urmat un program intens de pregatire, dupa care, in citiva ani, a devenit sef, ajungind caporal-sef, functie la care nu aspira decit francezii autentici. A fost in misiuni de lupta in toata lumea conflictelor militare si probabil s-a remarcat suficient ca in 1997 sa capete si cetatenia franceza. Se intrevedea o cariera stralucita, iar dupa 15 ani de la angajare, adica in 2005, urmau o pensionare meritata si un trai mai mult decit decent. Soarta insa i-a jucat un renghi descurcaretului oltean si, o data cu cetatenia, i-a scos in cale o frumoasa thailandeza, in fata careia mercenarul educat sa ucida fara mila se topea.
Cu grenade in portbagaj, a plecat sa-si recupereze iubita
Dupa ce a devenit cetatean francez, in 1997, intr-un concediu, Aurel Popa s-a indragostit de frumoasa thailandeza, Watchara Bangpech. Doi ani a facut naveta din Franta in Thailanda sa-si vada iubita pe care voia sa o ia de sotie. Ca lucrurile erau destul de serioase o demonstreaza faptul ca in 1999 Watchara era gravida in sase luni si urma sa aduca pe lume rodul dragostei lor. Lungile misiuni de lupta ale legionarului, precum si disparitiile indelungate au facut-o pe thailandeza sa-si gaseasca un iubit de rezerva in persoana neamtului Thomas Hesse, pe care a inceput sa-l viziteze. Netinind cont de faptul ca Aurel nu era un simplu soldat, thailandeza a inceput sa-l sune de pe mobilul noului sau iubit neamt. Nesansa neamtului a fost cind a raspuns la propriul telefon apelului facut de Aurel. Atunci i-a incoltit in minte ideea ca ar putea avea un rival si imediat a pus la cale pedepsirea nefericitului care se indrogostise, la rindu-i, de thailandeza. Obisnuit sa-si detecteze dusmanul in orice conditii, Aurel a facut repede rost de adresa proprietarului mobilului, a inchiriat o masina din Marsilia, si-a cumparat un pistol cu gloante de cauciuc, grenade lacrimogene si spray paralizant si a plecat in tromba in Germania. In 29 octombrie 1999, legionarul a intrat in casa neamtului din orasul Heiligenstadt si a vazut cu ochii lui ceea ce banuia. Viitoarea lui sotie si viitoarea mama a copilului sau era in pat, goala, cu noul iubit in brate. Aurel l-a ucis pe neamt cu un cutit, dupa care si-a recuperat iubita si a dus-o in Franta. A doua zi, linga o liziera din apropierea orasului Melun, olteanul a injunghiat-o si pe fata, pentru ca refuzase sa plece in Thailanda. Ca o ironie a sortii, legionarul din Dabuleni a fost prins de jandarmerie la sesizarea unor soferi care au reclamat faptul ca vazusera niste tineri care se certau linga liziera in care iubita lui Aurel a murit impreuna cu copilul nenascut. Omul care a fost invatat sa scape din ambuscade sa ucida dusmanii ca pe un pui de gaina, sa supravietuiasca in orice situatie nu a fost invatat cum sa scape din clestele iubirii. Pentru ca nu a stiut, Aurel Popa a fost condamnat in prima instanta la 25 de ani de inchisoare.
„Baiatul meu nu a fost ucigas. Legiunea l-a facut asa…“
Dupa ce s-a indragostit nebuneste de thailandeza, Aurel a rupt orice legatura cu familia de la Dabuleni. Din 1990 pina in 1997, Aurel a venit la Dabuleni doar o data pentru trei zile. Mama sa stia de la fiu ca, daca pe cimpul de lupta se va intimpla sa moara va primi de la Legiune o instintare. Pentru ca nu a primit instiintarea, l-a crezut in misiuni. Despre treburile Legiunii nu a vorbit niciodata. Mama si fratii credeau ca e in misiune si-i scriau de fiecare sarbatoare religioasa sau de ziua lui. Nimeni nu a stiut ca de trei ani Aurel era arestat in Franta pentru asasinatele comise nu din ordinul Legiunii, ci din ordinul inimii lui pacatoase de oltean. Familia s-a interesat la alti mercenari din Romania (unul fiind chiar din Slatina) despre Aurel si de fiecare data a primit raspunsul ca e bine.
Nimeni nu a suflat o vorba despre nenorocirea olteanului mercenar. Abia cind povestea a transpirat in presa franceza la inceputul lunii decembrie au aflat mama si fratii lui de intimplare. De atunci, Maria, cea care i-a dat viata lui Aurel, plinge intruna si nu intelege de ce Legiunea pe care a servit-o fiul ei exemplar sapte ani nu a anuntat familia. „Baiatul meu nu a fost ucigas. Ei l-au facut asa. De trei ani sta arestat in Franta si noua nu ne-a spus nimeni nimic. Colegii lui legionari prin care ne mai trimitea pachete sau bani nu au suflat o vorba, desi toti stiau. Noi ne gindeam ca e in misiunile lui nesfirsite si-l asteptam acasa peste trei ani, cind stiam ca-i expira contractul. Nu stiu ce sa mai cred. De ce legiunea s-a spalat pe miini? De ce l-au tinut trei ani arestat? De ce au facut din baiat un ucigas? De ce? De ce?“-plinge Maria cu gindul la scrisoarea de Craciun pe care pina acum doua saptamini stia unde sa i-o trimita fiului ei, care abia a implinit 31 de ani.
