9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

Stiri diverse

Doi minori, accidentati de un sofer imprudent

Un grav accident de circulatie s-a pertecut in noaptea de simbata, in jurul orei 23.30, pe Drumul National 67, pe raza localitatii Comanda, judetul Mehedinti, in apropiere de Strehaia. Constantin Gheorghe Diaconescu, de 20 de ani, din Strehaia, conducind imprudent autoturismul Oltcit cu numarul de inmatriculare MH-03-JZJ, i-a accidentat grav pe Gabriel Trocan, de 14 ani, si pe Dorin Tataru, de 17 ani, ambii din aceeasi localitate. Cei doi se deplasau regulamentar, pe partea stinga a partii carosabile. In urma accidentului, minorii au fost transportati la Spitalul Judetean Mehedinti, cu multiple traumatisme, fiind in afara oricarui pericol.

(F.L.)

Agent de vinzari cu dosar penal

Catalin M., de 32 de ani, din Slatina, este urmarit penal din 17 ianuarie 2003 pentru savirsirea infractiunilor de inselaciune, fals intelectual si uz de fals. In calitate de agent de vinzari la societatea de constructii ROMCRISTAL SRL Slatina,el si-a insusit din gestiunea firmei peste 22 de milioane de lei prin intocmirea de documente fictive de vinzare.

(A.M.A.)

„Demolatori“ de vagoane dezafectate

Lucratori ai Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Olt au depistat la sfirsitul saptaminii trecute, in zona Portului Corabia, doua persoane care incercau sa dezmembreze cu un ciocan piesele metalice ale unor vagoane de marfa dezafectate. Viorel Bade, de 20 de ani, si Adrian Bade, de 15 ani, ambii din Corabia, intentionau sa incarce bucatile din fier intr-o sanie si sa le duca la un centru de materiale refolosibile pentru a le vinde. Celor doi tineri le-au fost intocmite acte de trimitere in judecata pentru savirsirea infractiunii de furt calificat in dauna avutului public.

(A.M.A.)

Uniforme noi pentru politistii de la Serviciul Circulatie Mehedinti

45 de politisti de la Serviciul Circulatie din IJP Mehedinti au imbracat, la sfirsitul saptaminii trecute, noua uniforma. Mai sportiva, mai tinereasca si fara rigiditatea specific militara. Noua uniforma este compusa din capa, o scurta dintr-un material de calitate, rezistent la vint si la apa, si pantaloni care, spre bucuria politistilor, nu mai sint calcati la dunga si le confera mai multa lejeritate. Gradele profesionale sint purtate deasupra buzunarului sting, iar pe bratul sting este emblema Politiei Romane. Pentru a fi vazuti de la distanta pe timp de noapte, politistii vor purta vestele reflectorizante, iar la capa le este atasata o banda alba, reflectorizanta. Primele rezultate dupa dotarea cu noi uniforme a politistilor de la Biroul Politiei Rutiere Drobeta Turnu Severin au aparut in week-end, cind au fost ridicate in vederea suspendarii sase permise de conducere, dupa ce posesorii acestora au fost depistati ca au consumat bauturi alcoolice. Urmatorii politisti din Mehedinti care isi vor schimba garderoba sint cei de la Ordine Publica.

(F.L.)

Prins in flagrant

Un hot a fost prins in flagrant duminica, in timp ce isi transporta prada cu autoturismul personal. Eugen Ilie, din Craiova a fost surprins de agentii de ordine aflati in serviciul de patrulare transportind in Dacia 1300 piese de locomotiva (materiale feroase si neferoase) in valoare de 30 de milioane de lei. Din cercetarile demarate, se pare ca marfa a fost sustrasa de la o societate comerciala cu ajutorul agentului de paza, Lucian Hriniuc. In urma interventiei fortelor de politie, prejudiciul a fost recuperat si restituit. Cei doi infractori, Eugen Ilie si Lucian Hriniuc, au fost introdusi in arest, urmind sa fie prezentati Parchetului cu propuneri de arestare preventiva pentru savirsirea infractiunii de furt calificat si complicitate la furt.

(S.S.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS