De la an la an, tot mai putini doljeni muncesc pentru a-si cistiga existenta. Acest lucru nu se datoreaza nici vreunui nivel de trai atit de ridicat incit oamenii sa nu mai fie nevoiti sa munceasca si nici vreunei „epidemii“ de lene. Pur si simplu, sintem din ce in ce mai putini, iar dintre cei care reprezinta „populatia activa“ a judetului, mai putin de jumatate muncesc; restul sint fie someri, fie pensionari. In bugetul statului se gasesc din ce in ce mai greu banii pe care salariatii i-au virat luna de luna pentru ca sa aiba cindva batrinetile asigurate. Iar perspectivele de „mai bine“ par din ce in ce mai indepartate.
Valurile de disponibilizari, scaderea numarului de salariati, comasarea fortei de munca in jurul centrelor urbane, precum si scaderea drastica a natalitatii au facut ca numarul de pensionari sa creasca de la an la an. La finele anului 2002, la nivelul intregului judet se inregistrau 350.000 de pensionari, la o populatie de circa 750.000 de locuitori, dintre care 21.000 de someri, cu sau fara indemnizatie de somaj. Desi resursele de munca, la nivelul judetului, oscileaza in jurul valorii de 430.000 de persoane, in 2001, in evidentele Directiei de Statistica numarul mediu de salariati a fost de 273.373.
Din 1992, sporul natural a fost in scadere continua, pentru ca, de citiva ani, numarul nasterilor sa fie cu mult mai mic decit cel al deceselor. „Saracia!“, explica autoritatile prima cauza a acestui fenomen. Numai la nivelul anului 2001, in Dolj s-au nascut 6.928 de copii si au decedat 9.990 de persoane. Cea mai drastica scadere a sporului natural s-a inregistrat mai ales in mediul rural, unde populatia este imbatrinita, in special din cauza „migratiilor“, tinerii indreptindu-se fie spre orase, fie spre alte tari.
Doljenii sint prea saraci pentru a fi siguri ca mai apuca vreo pensie!
Faptul ca sistemul actual de pensii este foarte aproape de colaps ingrijoreaza autoritatile si ii sperie de-a binelea pe angajati. Nici patrunderea timida pe piata a sistemului privat de pensii, administrat de citeva societati de asigurare, nu li se pare o solutie celor care mai au inainte ani multi de munca. Asigurarea suplimentara a batrinetilor este un lux pe care putini salariati si-l permit, chiar daca ar trece peste neincrederea cauzata de repetatele caderi ale fondurilor de intrajutorare. Mai ales ca legislatia in domeniu este destul de firava.
„De unde sa mai platesc o alta contributie pentru pensie? Impreuna cu sotul cistigam sapte milioane si avem si doi copii. Banii astia nu ne ajung nici macar sa traim de la o luna la alta, dar sa mai faci o astfel de investitie. Ideea e buna, dar daca nu iti permiti…“, spune Rodica Marinescu, salariata.
Saracia si nesiguranta locului de munca fac ca nici agentii economici sau marile unitati industriale sa nu isi permita sa sustina financiar un sistem paralel de pensii.
Intentia autoritatilor de la Bucuresti, de a creste virsta de pensionare la 60 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru barbati, pina in anul 2014, face ca ingrijorarea celor care se tem ca nu vor mai apuca sa ia o pensie, sa nu fie doar o exagerare.