• In anul 2000, Liga Femeilor Gorjene a pus bazele unui centru de consiliere pentru femeile agresate de soti si de iubiti • In bazele de date ale politiei, agresiunile domestice sint contabilizate laolalta cu „actele impotriva vietii si integritatii persoanei“ • De multe ori, sotii agresivi sint amendati pentru „perturbarea linistii publice“
Violenta domestica este un fenomen greu de controlat, in primul rind din cauza mentalitatii victimelor. De rusine, femeile nu spun ca sint batute de soti sau de iubiti. Medicii si politistii gorjeni declara insa ca se intilnesc destul de des cu astfel de cazuri, dar de cele mai multe ori femeile mint in ceea ce priveste cauzele vinatailor pe care le au.
Ideea unui centru de consultanta pentru femeile din Tirgu Jiu a aparut in urma cu doi ani, dar acesta s-a desfiintat din lipsa solicitantelor. „In 2000, Liga Femeilor Gorjene a pus bazele unui astfel de centru. S-au oferit sa lucreze acolo juriste, medici, psihologi. Solicitarile au fost practic inexistente, iar incet-incet centrul s-a desfiintat. Femeile se tem sa vina sau le este rusine. Daca afla sotii lor ca au fost la un astfel de centru, violentele se pot amplifica“, a declarat Sanda Mischie, fosta presedinta a Asociatiei Femeilor Gorjene.
„M-am lovit de coltul mesei“
Rusinea pare sa fie principalul motiv pentru care femeile nu recunosc ca sint batute. Cind vinataile sint evidente, ele le spun medicilor ca au cazut sau ca s-au lovit accidental. „Am avut destule paciente care la consultatia medicala veneau cu vinatai. Mi-am dat seama ce sint, dar, cind le intrebam, spuneau: «M-am lovit de coltul mesei».
Cind aveau vinatai la ochi, nu prea mai aveau ce sa spuna“, a adaugat Sanda Mischie. Politia a fost sesizata de multe ori in cazurile de violenta in familie. Cit de dese au fost astfel de solicitari nu se poate spune cu exactitate pentru ca, in baza de date, cazurile sint inregistrate la „acte impotriva vietii si integritatii persoanei“. „Politistii sint sesizati si de femeile care sint agresate de soti si de iubiti, dar de cele mai multe ori sint chemati de vecinii care nu mai suporta scandalul. Sint situatii delicate, iar fara o plingere din partea femeii, acesti barbati se aleg doar cu o amenda pentru perturbarea linistii publice “, a spus Cornelia Micu, purtator de cuvint al Inspectoratului Judetean de Politie Gorj.