Oameni care refuza sa se trateze cind afla ce boala au, copii care sint alungati din scoala sau chiar din judet de profesorii si de colegii speriati de boala lor, parinti care se tem sa nu-si piarda serviciul pentru ca au copilul bolnav – cu astfel de cazuri se confrunta doctorul care se ocupa de bolnavii de SIDA. In lipsa unui psiholog care sa-i consilieze pe acesti oameni, doctorita Ionescu trebuie sa incerce sa fie si terapeut.
„Viata oamenilor infectati cu HIV se schimba radical in momentul in care afla de boala, dar in timp ei se obisnuiesc cu ideea si incearca sa-si adapteze viata. Fiecare caz este insa o tragedie. Un bolnav de SIDA nu poate fi recunoscut dupa cum arata. Daca nu stii de boala, treci pe linga el fara sa-ti atraga atentia“, este de parere Vasilica Ionescu, sefa Sectiei de boli infectioase a Spitalului Tirgu Jiu, medicul care se ocupa de tratamentul bolnavilor de SIDA. Judetul Gorj detine un record de invidiat la prima vedere: doar zece persoane infectate cu HIV, dintre care trei copii. Medicii spun insa ca nu este nici un motiv de bucurie, iar aceasta cifra nu arata decit ca multi dintre bolnavi nu stiu ca au boala sau nu vor sa fie inregistrati, iar legea nu-i poate obliga sa faca acest lucru. Toti cei zece bolnavi inregistrati isi iau lunar tratamentul de la Sectia de boli infectioase a Spitalului din Tirgu Jiu. Foarte rar ei ramin internati o zi sau doua, pentru eventuale analize.
Tratamentul lunar al unui bolnav de SIDA costa intre 9 si 25 de milioane de lei si trebuie urmat cu strictete. In plus, aceste persoane trebuie sa aiba un regim alimentar care sa permita organismului sa lupte cu boala.
„Ii tinem in saloane separate“
Bolnavii de SIDA afla intimplator ca au aceasta boala. Ei se interneaza sau isi fac analizele pentru alte boli si astfel afla ca au si SIDA. Testele se repeta intr-un centru universitar si tot acolo li se stabileste o schema de tratament. Bolnavii trebuie sa repete din trei in trei luni analizele pentru o eventuala schimbare a tratamentului.
„Toti bolnavii din Gorj trec pe la mine pentru ca eu trebuie sa ma ocup de asigurarea tratamentului. Uneori mai si ramin internati in sectie, dar atunci ii tinem in saloane separate. Ceilalti bolnavi nu stiu ce boala au pentru ca oamenii se sperie cind aud de asa ceva. Cadrele medicale ale sectiei cunosc situatia, iar atunci cind intra in contact cu ei tin cont de regulile de baza pentru evitarea unei contaminari“, a spus Vasilica Ionescu.
„Cind au aflat colegii ca are SIDA, a plecat din judet“
In lipsa unui centru care sa se ocupe de persoanele seropozitive si in lipsa unui psiholog, doctorita Ionescu preia si rolul acestuia. Oamenii vin si ii povestesc cum decurge viata lor, ii cer ajutorul in diferite probleme. Cei mai afectati par sa fie parintii copiilor bolnavi de SIDA.
„Toti cei trei copii pe care-i avem inregistrati au contactat boala in urma unor interventii medicale efectuate inainte de 1989 in spitale. Copiii nu stiu ce boala au, iar parintii sint cei care sufera. Adesea, ei se tem sa nu-si piarda serviciul daca se afla de ce sufera copilul. Cele mai mari tragedii se petrec atunci cind colegii unui copil bolnav de SIDA afla ca el are aceasta boala. Am avut doua astfel de cazuri. Cazul unei fetite a fost impresionant. Cind au aflat colegii ca are SIDA, fetita a plecat din judet. Renuntase la scoala si chiar nu mai dorea sa urmeze tratamentul. S-a mutat la bunici, undeva in Dolj“, a povestit doctorita Ionescu.