0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFabrica de Tigarete din Tirgu Jiu a cumparat tutun care exista doar in acte

Fabrica de Tigarete din Tirgu Jiu a cumparat tutun care exista doar in acte

Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj ancheteaza conducerea Fabricii de Tigarete din Tirgu Jiu pentru derularea unei tranzactii fictive cu tutun. In cursul anului 1999, intre lunile aprilie-septembrie, SC MONDIAL TOBACO SRL Bucuresti a livrat 32 de tone de tutun Fabricii de Tigarete din Tirgu Jiu. Aceasta cantitate nu a ajuns la fabrica nici pina astazi, tranzactia, care la vremea respectiva a fost evaluata la peste 700.000.000 de lei, regasindu-se numai in acte.

Procurorii de la Tirgu Jiu au declarat ca, timp de trei ani, dosarul referitor la tranzactia inexistenta s-a plimbat intre Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj si Parchetul de pe linga Curtea de Apel din Bucuresti, care si-au declinat competenta. In ultima instanta, dosarul, de care se leaga si numele senatorului Ion Hirsu, fost director al Fabricii de Tigarete, a ajuns la Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie, care l-a retrimis la Tirgu Jiu. Senatorul PSD Ion Hirsu a spus ca a fost director al Fabricii de Tigarete din Tirgu Jiu, insa nu in perioada in care s-a derulat tranzactia: „Am fost director pina in ianuarie ’98, cind am fost schimbat din functie si am plecat de tot din fabrica. Am revenit in octombrie ’99 si am stat pina in 2001. Imi aduc aminte de ancheta politiei. Au venit pentru cercetari si cind am revenit eu ca director. Cit am lipsit eu de la conducere, Cornel Buza, inginerul sef, a fost director, iar contabil-sef era Ovidiu Olaru. A fost anchetata si sefa de depozit, care la vremea respectiva si-a dat demisia. Intre aprilie si septembrie ’99 nu eram director si sint legat tangential de acest caz“, a declarat senatorul Ion Hirsu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS