De la 1 mai, toate masinile vor fi albe, avind o banda tip sah, iar soferii nu vor avea voie la volan in tricou, bermude si slapi
Autoritatile locale craiovene au elaborat deja primul proiect privind reglementarea activitatii de taximetrie din oras, potrivit noii legi a taximetriei, aparute la inceputul acestui an.
In afara de reglementarile stipulate de lege, primaria a reglementat norme specifice, care ii intrau in atributiuni. Viceprimarul Mihai Dragu a declarat: „Primul si cel mai important aspect este acela al stabilirii numarului de taximetre care trebuie sa circule in oras, in asa fel incit sa ajungem la un echilibru pe piata, intre operatorii de transport in comun si cei de taxi. Noi am stabilit ca 1.500 de masini ar fi suficiente, raportindu-ne la populatia Craiovei. Sigur, mai intii vom discuta cu operatorii de taxi si cu cele doua societati de transport in comun, FRATII BACRIZ si Regia Autonoma de Transport“.
Firmele nu sint constituite ca operatori de transport
Proiectul prevede, printre altele, tarife cuprinse intre 5.000 si 20.000 de lei pe kilometru (pretul real facindu-l concurenta pe piata) si obligativitatea ca tarifele de pornire sa fie mai mici decit acelea percepute pe kilometrul de cursa. Primaria si-a mai rezervat dreptul de a le impune taximetristilor sa nu fumeze in masini si sa ceara acest lucru si calatorilor, avind in vedere ca este in vigoare o lege care interzice fumatul in locurile publice, precum si o obligatie pentru acestia de a nu-si practica meseria imbracati indecent. Referitor la acest aspect, viceprimarul Dragu a tinut sa precizeze ca, pe timp de vara, nu se va admite o tinuta compusa din tricou, bermude si slapi. El a mai propus ca toate autoturismele sa fie vopsite in alb si sa aiba pe partile laterale o banda tip sah cu combinatia alb-negru. Sigur, daca exista diferende pe aceasta tema, ar putea fi folosita si combinatia galben-negru.
Toate aceste norme vor fi supuse aprobarii consiliului local, la sedinta din aceasta luna, si urmeaza sa intre in vigoare de la 1 mai 2003, cu tot cu amenzile de rigoare in cazul nerespectarii lor. Problema cea mai mare, in opinia viceprimarului, este ca deocamdata nici o firma de taximetrie din oras nu a facut formele necesare pentru a deveni operator de transport in regim de taxi, astfel incit, conform legii, nu exista un partener de discutii:
„Legea taximetriei spune ca noi trebuie sa discutam cu operatori de transport si ca trebuie sa existe o camera a taximetristului. Pina acum, firmele nu s-au grabit sa capete acest statut. Noi ii vom chema pe reprezentantii acestor firme la discutii ca sa grabim aceste formalitati“.