2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOportunitati de afaceri in jurul viitorului pod peste Dunare

Oportunitati de afaceri in jurul viitorului pod peste Dunare

Podul dintre Vidin si Calafat este cu un picior pe drumul cel bun. Dupa ce acum doua saptamini s-au facut deja forarile in zona unde va fi piciorul podului pe partea romaneasca, ieri a avut loc, la Calafat, o intilnire de proportii in care s-au discutat oportunitatile dezvoltarii economice si sociale in zona, avindu-se in vedere beneficiile si oportunitatile care vor aparea o data cu podul de peste Dunare.

Primaria Calafat a organizat ieri o intilnire intre reprezentantii Romaniei si ai Bulgariei, pentru a pune bazele unei cooperari transfrontaliere, prilejuite de podul care va fi construit peste Dunare, intre Vidin si Calafat. Acesta urmeaza sa deserveasca, in afara traficului local si regional, si transportul rutier si feroviar de mare distanta, din cadrul Coridorului Pan-European IV, care leaga nordul de sudul continentului. O asemenea oportunitate nu trebuia ratata, autoritatile romane si bulgare intilnindu-se tocmai pentru a stabili posibilitatile si prioritatile in dezvoltarea economica si sociala a regiunii Calafat-Vidin. Concluziile acestei intilniri vor sta la baza unui Plan Operativ Regional, care urmeaza sa se concretizeze intr-o serie de proiecte cu posibila finantare europeana, care sa duca la eliminarea raminerii in urma a zonelor, din punct de vedere social si economic.

Lucrarile sint in grafic

La intilnirea gazduita de Casa de Cultura din Calafat au luat parte, alaturi de autoritatile locale ale Calafatului si Vidinului, reprezentanti ai Ministerului roman al Integrarii Europene, dar si ai Ministerului bulgar al Dezvoltarii Regionale si Lucrarilor Publice.

„Lucrarile la pod au inceput cu proiectarea lui. Au fost desfasurate deja lucrarile premeditare: in urma cu doua saptamini s-au facut forarile in zona unde va fi piciorul podului de la Calafat, pentru stabilirea compozitiei si rezistentei solului. Nu sint intirzieri, ne inscriem in termen. Lucrarile se fac sub egida unei firme spaniole si a uneia englezesti, urmind sa inceapa efectiv la 1 iulie 2004. Pentru infrastructura de pe malul romanesc vor fi cheltuite 49 de milioane de euro, cu finantare sustinuta de Banca Europeana si Guvernul Romaniei, iar podul costa in intregime circa 250 de milioane de euro. La intilnirea de astazi (ieri – n.r.) urmeaza sa abordam doua probleme: in primul rind, se va discuta despre actiunea de consolidare a economiei in zona si despre problemele sociale, iar in al doilea rind, despre reabilitarea obiceiurilor din cele doua zone – Calafat si Vidin“, a mentionat in deschiderea lucrarilor primarul Calafatului, Petre Traistaru.

Podul, un simbol al integrarii in UE

La intilnire a fost prezent si subprefectul de Dolj, Virgil Boboc, care a tinut sa precizeze: „Incercam sa identificam punctele comune, sa continuam relatiile existente intre Vidin si Calafat. Se doreste constituirea unei trilaterale Romania-Bulgaria- Iugoslavia, din care sa faca parte si judetul Dolj, constituirea unei zone economice a Dunarii de sud, urmarindu-se oportunitatile de afaceri in toate localitatile implicate. Acest lucru va fi realizat si prin perspectiva construirii podului dintre Vidin si Calafat. Speram ca prin discutiile incepute la Vidin si continuate azi (ieri-nr.r) la Calafat, sa gasim si sa dezvoltam oportunitatile existente in ambele zone“.

La finalul intilnirii, primarul Vidinului a declarat: „Ca parte a unei serii de intilniri romano-bulgare, cea de azi (n.r. ieri) vine ca o urmare a eforturilor depuse in ultimii ani pentru a identifica acele proiecte de interes comun in zona podului, precum si eventualele posibilitati de finantare. Podul acesta intre Vidin si Calafat reprezinta simbolul integrarii Bulgariei si Romaniei in Uniunea Europeana, intrucit data finalizarii lui coincide cu cea a intrarii lor in UE, adica anul 2007“.

Din nefericire, pentru primarul Traistaru, intilnirea a avut parte si de unele deficiente, pricinuite de o organizare nu tocmai perfecta. Daca pentru cei aproape 20 de jurnalisti bulgari prezenti au fost pregatite mape de presa in limba bulgara, ziaristii romani au fost dati uitarii in aceasta privinta. Nu-i nimic, pod peste Dunare sa fie!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS