4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLicitatie cu miros de blat la Tribunalul Dolj

Licitatie cu miros de blat la Tribunalul Dolj

Conducerea Tribunalului Dolj pregateste o licitatie cu miros de blat. Licitatia, de fapt o selectie de oferte, vizeaza tiparirea unor imprimate specifice activitatii judecatoresti, registre si caiete de grefier, pe toata perioada anului 2004.

Un delegat al Tribunalului Dolj a lasat ieri, la Tipografia de Sud, niste „informatii generale pentru ofertanti“ privind o selectie de oferte care urmeaza sa aiba loc miine-dimineata. Oricine lectura hirtiile cu pricina – neinsotite de nici o adresa oficiala de inaintare, desi purtau semnaturile unei comisii de licitatii conduse de vicepresedinta instantei, judecatoarea Carmen Mititelu – avea surpriza sa constate ca firmele interesate sa ia parte la selectia de oferte nu aveau posibilitatea sa o faca. Asta pentru ca trebuia sa depuna, impreuna cu oferta de pret, conform legii, si o groaza de documente: certificate constatatoare privind plata taxelor si impozitelor catre bugetul de stat si bugetul local, Casa de Asigurari de Sanatate, Directia Muncii si Solidaritatii Sociale, Casa de Pensii, Agentia Judeteana de Ocupare si Formare Profesionala, plus alte citeva declaratii pe proprie raspundere. Documente care ar fi trebuit obtinute pina… astazi – deci intr-o singura zi – termenul-limita de depunere a ofertelor fiind 28 ianuarie.

Si asta n-ar fi tot. Trecind usor peste faptul ca lipseste anexa nr.1, in anexa nr.2 – subiectul cererii de oferta de pret – nu se specifica tirajul imprimatelor, „amanunt“ fara de care nici o tipografie din lume (lumea normala!) nu poate face o calculatie de pret. Nu-i exclus insa ca alte firme sa fi cunoscut din timp toate amanuntele necesare pentru a-si putea depune ofertele, indiferent cit de „avantajoase“ ar fi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS