Nicolae Mischie a declarat, in cadrul conferintei saptaminale a PSD Gorj, ca se autosuspenda din functia de presedinte al filialei judetene a partidului: „S-au scris vrute si nevrute la adresa mea si am considerat ca asa este mai bine, pe perioada cit voi fi anchetat de PNA, sa ma autosuspend. Am luat aceasta decizie pentru a nu se mai vehicula ca nu stiu ce fac eu, ce dreg si nu stiu pe cine influentez. Las organele abilitate sa stabileasca adevarul“.
Nicolae Mischie este cercetat pentru obtinerea in mod fraudulos a titlurilor universitare. Aceasta decizie a lui Nicolae Mischie vine dupa ce, luni seara, a avut loc sedinta Delegatiei Permanente a PSD, la care a fost invitat si el. In Tirgu Jiu se zvonea ca a fost chemat la Bucuresti de Adrian Nastase pentru a-l inlatura din partid. Pe perioada in care Nicolae Mischie s-a autosuspendat, PSD Gorj este condus de vicepresedintele Cornel Popescu.
Nicolae Mischie este un personaj pitoresc in politica romaneasca. Presedinte al Consiliului Judetean Gorj si al organizatiei judetene a PSD, el este considerat exponentul arhetipului de „baron local“. Detinator a nu mai putin de 52 de functii, la un moment dat, Mischie este recunoscut si temut, „omul fara a carui aprobare nu misca nimic in judet“. Chiar in luna martie 2004, el a cerut, intr-o circulara adresata patronilor si directorilor gorjeni, sa contribuie la pusculita electorala a PSD si „sa nu uite cine i-a pus in post“, fapta pentru care este cercetat in prezent de Parchetul National Anticoruptie. Mischie este cercetat in mai multe dosare penale, pentru fapte care variaza de la insulta si calomnie pina la nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Numarul acestor dosare nu este cunoscut cu precizie, autoritatile evitind sa se aventureze in declaratii. Mischie se mindreste cu titlul de profesor universitar doctor, obtinut intr-un mod discutabil, cu cel de „baron“, precum si cu faptele sale „de arme“. Citeva dintre ele sint expuse in continuare.
Santaj cu dosare
Mischie l-a amenintat, in octombrie 2003, intr-o conferinta de presa, pe Dan Ilie Morega, la vremea respectiva presedinte al filialei gorjene a PNL- Campeanu, ca „are dosarele atita. Le punem pe masa“. Reactia nervoasa a presedintelui PSD Gorj s-a produs la aflarea vestii ca Morega a declarat ca el este singurul care poata sa il invinga pe Mischie.
Campanie electorala in scoli
Afisele in favoarea votarii noii Constitutii, tiparite la tipografia familiei Mischie, au impinzit municipiul Tirgu Jiu. Mai mult, Mischie a oferit si citeva zeci de milioane de lei Colegiului Jurnalistilor Gorjeni, pentru ca acestia sa promoveze noua Constitutie. Campania, considerata de Mischie „o repetitie pentru alegeri“, s-a facut inclusiv in scoli, chiar daca peste 90 la suta din elevi nu au drept de vot.
Nicolae Mischie, prezent in topul coruptilor
Nicolae Mischie ocupa, in octombrie 2003, locul 11 in topul coruptilor, publicat pe Internet, la adresa www.anti-psd.home.ro. Chestionat despre motivul pentru care a fost inclus in acest top, Mischie s-a exprimat plastic: „Ii bag in ma-sa pe aia care au facut topul si pe aia care se intereseaza de treaba asta“. La citeva ore dupa ce presa a facut publica adresa site-ului, acesta a fost sters de catre administratorii serverului home.ro, care nu au oferit explicatii privind motivele actiunii.
Tipografie gratis, spatiu la pret de chilipir
Tipografia care apartine familiei Nicolae si Sanda Mischie, numita SANDA NIC, a fost realizata cu fonduri nerambursabile PHARE, in valoare de 60.000 de euro. Spatiul in care functioneaza tipografia a fost cumparat la un pret ridicol, in urma unei licitatii la care concurentul familiei Mischie a fost fiul lui Ion Raitaru, om de afaceri „abonat“ la lucrarile finantate din bani publici in judetul Gorj.
Fratele lui Mischie, angajat fraudulos la DSV Gorj
Directorul si contabilul-sef ai Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj au fost demisi de ministerul de resort, dupa ce o comisie a ministerului a descoperit nereguli in angajarea doctorului Alexandru Mischie, fratele lui Nicolae Mischie, pe postul de medic veterinar in cadrul DSV Gorj.
Nicolae Mischie – idolul unui primar condamnat pentru luare de mita
Primarul PSD din comuna gorjeana Bilteni, Ilie Daniel, a inlocuit fotografia din biroul sau, reprezentindu-l pe presedintele Ion Iliescu, cu cea a presedintelui CJ Gorj, Nicolae Mischie. Intrebat asupra motivelor acestui gest, Ilie Daniel a spus: „Mischie este idolul meu. Stiu ca presa il critica, insa el este un om foarte bun“. Ilie Daniel a fost condamnat definitiv, la jumatatea anului 2003, la doi ani de inchisoare cu executarea pedepsei la locul de munca, pentru luare de mita. Referindu-se la pedeapsa primita de Ilie Daniel, Mischie a spus ca acesta a fost victima unui complot al consilierilor locali din Bilteni.
Mischie: datele comunicate de Parchet – „niste aiureli“
In judetul Gorj, 27 de primari, majoritatea membri PSD, erau cercetati de procurori in primavara anului trecut. La alegerile din 2000, partidul condus pe plan local de Mischie nu obtinuse decit 35 de posturi de primar, restul pina la 61 (dintr-un total de 70) trecind pe parcurs in barca partidului de guvernamint, pentru a beneficia de bugete mai mari. Mischie a calificat datele comunicate oficial de Parchet ca fiind „niste aiureli“.
Cabinetul medical al sotiei- in afaceri cu CNLO
Cabinetul medical al sotiei lui Nicolae Mischie, Sanda Mischie, care este si sefa Directiei de Sanatate Publica Gorj, a cistigat o parte din licitatia organizata de Compania Nationala a Lignitului Oltenia (CNLO), pentru efectuarea radiografiilor pulmonare standard la mineri. La acea data, in Gorj existau peste 17.000 de mineri, iar costul unei radiografii era de aproximativ 100.000 de lei.
Tare pe picioare
Pe 25 martie 2003, Nicolae Mischie a declarat ca nimeni este in stare sa il schimbe din functie. Liderul PSD Gorj a mentionat ca nu are de gind sa demisioneze, asa cum i s-a cerut in repetate rinduri de adversarii sai politici din judet. „Va asteptati sa imi dau demisia? Am venit cind vreau eu si plec cind vreau eu din partid. Asta sa fie clar pentru toata lumea!“, a precizat seful PSD Gorj.
Mischie – acuzat de trafic de influenta
Firmele conduse de oamenii de afaceri Nicolae Raitaru, Relu Stefanoiu sau Mugurel Surupaceanu, apropiati lui Nicolae Mischie, sint acuzate de Pantelimon Manta, fostul prefect al judetului, ca au adus Intreprinderea de Drumuri si Poduri Gorj la faliment. Metoda descrisa de Manta este achizitionarea de materii prime si utilaje supraevaluate de la firmele clientilor PSD, la preturi care au secatuit vistieria companiei. Manta l-a acuzat pe Mischie ca a facut trafic de influenta in favoarea apropiatilor sai, astfel incit acestia sa cistige licitatiile, desi aveau datorii catre bugetul statului.
Mischie: orice mostenire este binevenita
Nicolae Mischie, presedintele PSD Gorj, a afirmat, in mai 2003, ca nu va refuza nici o mostenire, in cazul in care vor mai aparea oferte. Saptamina trecuta, o echipa de televiziune a descoperit la Stroiesti un conac in care locuiesc doua verisoare ale Lucicai Bicescu, matusa lui Mischie. Aceasta i-a lasat mostenire nepotului ei fosta Policlinica cu Plata a orasului. Nicolae Mischie si-a justificat in repetate rinduri o parte din averea uriasa pe care o detine ca provenind din mosteniri
Mischie isi face inventarul averii
Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, i-a luat, in mai 2003, apararea sotiei sale, Sanda Mischie, sefa Directiei de Sanatate Publica, sustinind ca aceasta nu a primit niciodata bani pentru a angaja pe cineva in spital. Mai mult decit atit, seful PSD Gorj a spus ca familia Mischie are tot ceea ce ii trebuie si ca, din 1990 si pina in prezent, el nu a avut salarii sub 20 – 30 de milioane de lei. „Eu cred ca am putut constata in atitia ani ca nevasta-mea este o femeie corecta. Noi nu am luat niciodata nimic. Familia Mischie are de toate. Daca ar fi sa fi luat macar o sticla de apa minerala de la toti cei pe care i-am servit, ar acoperi Gradina Publica. Ma refer la suprafata. Eu imi produc totul la mine in casa, in gospodarie. Am 1.500 de litri de tuica, 1.200 de litri de vin, o vaca. I-am zis lui soacra-mea sa imi trimita doi litri din aia 40 si restul sa ii vinda, iar cu banii sa puna paznic la vaci. Mai am 50-60 de oi, 70 de stupi. De ce sa nu am eu mierea mea? Am dat 17 curcani… si am primit pe ei sase milioane de lei. Ce sint sase milioane de lei? O gogoasa! Am mieii mei: 20 de miei, vitelul meu. Am zis ca il tai de sarbatori, dar nu l-am mai taiat. Am si doi porci a cite 180 de kilograme. Si pe astia am zis ca ii tai, dar m-am razgindit. Bine ca mi-ati adus aminte. Am tot ce imi trebuie!“, a declarat seful PSD Gorj. Familia Mischie mai detine o tipografie de peste 60.000 de euro, un conac cu pastravarie in comuna Runcu, fosta Policlinica cu Plata de la Tirgu Jiu, actuala resedinta a familiei Mischie, doua case la Godinesti, un cabinet particular de medicina interna si radiologie, precum si un apartament in Bucuresti. Familia Mischie mai este actionara la doua firme, SANDANIC si SMANIC, Nicolae Mischie detinind pina in prezent peste 50 de functii in diverse agentii, cluburi sportive, comisii, fundatii etc.
Sanda Mischie – cel mai bogat consilier judetean
Nicolae Mischie a depus declaratia sotiei sale, Sanda Mischie, consilier judetean si directoare a Directiei de Sanatate Publica, dar nu la sediul Consiliului Local Tirgu Jiu, ci la Prefectura Gorj. Hirtia completata de Sanda Mischie a fost trimisa la Primaria Tirgu Jiu, devenind publica. Sotia liderului PSD i-a depasit cu mult pe ceilalti consilieri locali in ceea ce priveste bunurile acumulate. Pe declaratie sint inscrise: patru hectare de teren agricol, 20 de hectare de teren forestier, 0,10 hectare luciu de apa, 1,5 hectare teren intravilan, un apartament plus o camera, doua case de locuit, o casa de vacanta, un spatiu comercial de 271 metri patrati (tipografia), doua autoturisme Aro, un autoturism Alfa Romeo din 1991, un autoturism BMW 1990. Sanda Mischie a mai bifat afirmativ rubricile privind conturi de peste 10.000 de euro, obligatiuni de peste 10.000 de euro, alte activitati care aduc beneficii de peste 10.000 de euro, cadouri si bunuri primite cu valoare mai mare de 300 de euro.
Pumnul in gura presei
Sorin Calugarita, ziarist si patron al publicatiei Obiectiv Gorjean, din Tirgu Jiu, a fost anchetat, in primavara lui 2003, timp de trei ore de catre politie, in baza unei casete audio. Pe aceasta este inregistrata vocea lui Costel Laba, din Tirgu Jiu, fondatorul unui club de motocros. „Laba Costel a facut afirmatia ca as avea o pusca si sabii ninja, pe la Telesti, la o masa, si printr-un bar in Tirgu Jiu, si impreuna cu altii o sa-l impusc pe Mischie. Este vorba de sapte martori. Am fost luat de acasa cu masina de trei politisti si mi s-au luat declaratii si au avut loc confruntari de martori timp de trei ore. Nu a existat o plingere pentru amenintare de la partea vatamata, adica Mischie. A fost un exces de zel. Totul s-a incheiat. Nu e nici un fel de problema. Martorii nu au confirmat ce a declarat Laba pe caseta. Consider ca a fost un exces de zel, nu a existat o plingere“, a spus Sorin Calugarita.
O ziarista din Tirgu Jiu, Gabriela Mladin, si-a dat demisia anul trecut de la postul local de televiziune RCS, dupa ce emisiunea pe care o realiza a fost intrerupta de redactorul sef. Editia din data de 20 martie a emisiunii „In cautarea adevarului“ avea drept tema un scandal in care era implicat Nicolae Mischie. La scurt timp dupa inceperea emisiunii, redactorul sef a sunat in regia de emisie si a cerut intreruperea emisiunii (fara a avertiza realizatorul). Gabriela Mladin a sesizat Consiliul National al Audiovizualului (CNA) in legatura cu acest act de cenzura, dar, in urma unor verificari sumare, s-a ajuns la concluzia ca a fost vorba doar de o defectiune tehnica. Jurnalista a dat in judecata CNA pentru complicitate la cenzura, procesul fiind acum pe rol la Inalta Curte de Casatie.
In 27-28 februarie 2004, toate sediile publicatiilor locale din judetul Gorj (Adevarul de Gorj, Informatia Gorjului, Gorjeanul, Impact in Gorj, Opinia, Timpul si Obiectiv Gorjean) au primit vizita inspectorilor de la Garda Financiara si de la Departamentul de Finante Gorj. Dupa cum noteaza raportul Agentiei de Monitorizare a Presei, inspectorii nu au verificat numai documentele financiare ale acestor publicatii, dar au cerut si au primit copii ale contractelor de publicitate, distributie, tiparire si abonament. Controalele au avut loc la numai doua zile dupa ce Nicolae Mischie afirmase ca „anumite companii locale finanteaza presa pentru a denigra PSD-ul si a ma ataca pe mine“ si ca „trebuie luate masuri“.