5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCentrul Creatiei Populare Dolj, gaura de un miliard in bugetul public

Centrul Creatiei Populare Dolj, gaura de un miliard in bugetul public

Sediul Centrului pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Dolj (Centrul Creatiei Populare), aflat pina in ianuarie 2002 in imobilul de pe strada Unirii, nr. 89, a fost revendicat si cistigat in instanta de Caletzeanu Elena Veronica, fosta proprietara.

Procesul de revendicare a imobilului cu pricina se solutionase favorabil proprietarului de drept inca din 1999, insa, din cauza ca autoritatile judetene nu au gasit un spatiu adecvat in care sa o mute, institutia a mai stat in vechiul sediu doi ani. Abia la sfirsitul lui 2001, Consiliul Judetean Dolj a alocat fonduri de la buget pentru aceasta problema, platind circa 2,5 miliarde de lei pe o casa din centrul Craiovei, pe strada Alexandru Macedonski, nr. 28.

Procedura de achizitionare a unui nou sediu pentru Centrul Creatiei Populare a durat destul de mult, avind de infruntat toate piedicile si intirzierile aparatului birocratic. Mai intii s-a alcatuit o comisie formata din mai multi consilieri judeteni care au inventariat mai multe cladiri, posibile locatii pentru institutie. A urmat alocarea banilor de la buget, prin votul consilierilor.

Cine cere cere tot

Pe 14 ianuarie 2002, angajatii au parasit vechiul sediu de pe strada Unirii, insa institutia s-a trezit acum cu o alta belea pe cap: a fost data in judecata de proprietar, care, dupa ce si-a recuperat casa, a cerut daune pentru lipsire de folosinta incepind cu data cistigarii procesului si pina la eliberarea imobilului. Cu tot cu cheltuielile de judecata, pagubele din buget, care trebuie platite din banii publici, depasesc un miliard de lei. Mai mult, sentinta civila nr.3636/2004 a Judecatoriei Craiova a fost investita cu titlu executoriu de catre proprietara, care a cerut blocarea conturilor institutiei la trezorerie. Pentru ca nu are disponibili atitia bani, institutia a cerut din nou sprijinul consiliului judetean. Singura solutie, pentru ca hotarirea judecatoreasca are valoare de lege, este ca la viitoarea rectificare bugetara CJ Dolj sa goleasca din portofelul public inca un miliard de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS