Ministerul Sanatatii preia in custodie sediul Centrului de Cardiologie din Craiova
Sediul Centrului de Cardiologie, ce ocupa in prezent doua etaje din cladirea Spitalului de Urgenta din Craiova, va fi predat in administrare Ministerului Sanatatii, care vrea sa investeasca aici circa 16 miliarde de lei, pentru reparatii si modernizari. Prin descentralizarea institutiilor publice, unele cladiri de spitale au trecut in patrimoniul consiliilor judetene, care trebuie sa se ocupe de reparatiile necesare. In consecinta, cum Spitalul de Urgenta se afla in administrarea CJ Dolj, Ministerul Sanatatii nu poate, legal, sa investeasca banii promisi, decit daca preia in administrare partea cladirii ocupata de Centrul de Cardiologie. Potrivit lui Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj, administratia judeteana ar vrea sa propuna Ministerului Sanatatii sa preia si Centrul Regional de Transfuzie Sanguina, care si el ar avea nevoie de reparatii. In cea ce priveste reparatiile la cladirea spitalului, Prioteasa a declarat ca fondurile necesare ar trebui obtinute printr-un parteneriat extern, deoarece bugetul judetului nu dispune de atitia bani.
Peste 11.000 de doze de vaccin antigripal la Olt
Doar 11.500 de persoane din judetul Olt vor beneficia de vaccin antigripal gratuit in aceasta iarna. Potrivit doctoritei Marinela Madan, sefa Compartimentului epidemiologie din cadrul Directiei de Sanatate Publica Olt, in judet s-au primit deocamdata 7.000 de doze de vaccin antigripal, urmind ca, la sfirsitul lunii, sa mai soseasca inca 4.500 de doze de la Ministerul Sanatatii. „Initial, noi am solicitat de la minister acelasi numar de doze ca si anul trecut, in jur de 13.000. Vom primi insa numai 11.000 de doze de vaccin, pe care va trebui sa le dramuim. Aceasta pentru ca numarul celor care ar trebui sa primeasca acest vaccin este mult mai mare decit dozele pe care le vom primi“, a spus Marinela Madan. Pentru persoanele fizice, in special cele trecute de 65 de ani, vaccinul antigripal se va acorda gratuit prin intermediul medicilor de familie.
Crucea Rosie, filiala Dolj, are nevoie de fonduri
Crucea Rosie Romana, filiala Dolj, are un amplu program de activitati, dar pe care nu reuseste sa le puna in practica din cauza lipsei banilor. Filiala Dolj nu beneficiaza de nici un fel de subventii de la stat, singurele surse de venit fiind cotizatiile membrilor inscrisi voluntar. „Beneficiem din cind in cind de sponsorizari in bani sau materiale, de donatii, dar sint insuficiente la numarul mare de persoane pe care noi dorim sa le ajutam. Facem un apel catre populatie, sa vina sa se inscrie ca voluntari in cadrul filialei noastre, pentru ca orice banut strins ajunge la persoane nevoiase, in mare impas financiar“, a declarat Maria Vintila, directoarea Crucii Rosii, filiala Dolj. Cotizatia ca membru al Crucii Rosii este de doar 30.000 de lei pe an. Pentru a face rost de banii necesari realizarii proiectelor propuse, directoarea impreuna cu voluntarii au tiparit in acest an calendare si orare scolare, cu sigla Crucea Rosie, pe care le-au scos la comercializare in scolile craiovene.
Iluminatul public- problema cea mai grava a craiovenilor
Intr-o perioada de aproximativ trei luni, anul acesta, primaria a primit la telefonul cetateanului, 984, 1.123 de apeluri. Cea mai mare parte a problemelor care au fost sesizate de craioveni se refereau la iluminatul public, defectiuni privind furnizarea curentului electric sau solicitari pentru modificarea programului de iluminat public. La polul opus, cu numai trei apeluri primite, se inscriu felicitarile si multumirile aduse municipalitati pentru „treaba bine facuta“ in aceste luni. Angajatii primariei au decis sa realizeze o monitorizare stricta a telefoanelor primite la 984, pentru a cunoaste cu exactitate care sint cele mai importante probleme cu care se confrunta locuitorii urbei. Aspectul Craiovei lasa de dorit si acest lucru ii deranjeaza pe oameni, daca ar fi sa ne luam dupa cele 159 de sesizari primite in acest sens. Desi angajatii de la ecarisaj sustin ca isi fac datoria cum trebuie, craiovenii continua insa se reclame prezenta tot mai mare a ciinilor comunitari. Cind toate aceste probleme vor fi rezolvate, dupa cum sustin autoritatile, cel mai probabil telefonul cetateanului va disparea.