Aurel Mitroi, de 63 de ani, din satul Moreni al comunei doljene Cetate, tinut in lanturi de sotia lui pentru a nu pleca de acasa, a fost internat joi la Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare.
Dupa ce, vreme de mai bine de doua luni, a trait ca un ciine, legat cu un lant de fier de un stilp din curtea casei sale, dormind pe un pat de fier, sub un sopron din ograda, batrinul, care sufera de o boala psihica, a scapat de lantul prins de piciorul lui.
„Se pare ca este vorba de o urgenta psihiatrica“
Dupa interventia destul de tardiva a autoritatilor, Aurel Mitroi a fost condus la Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare, pentru a beneficia de un tratament medical de specialitate. Barbatul a fost transportat la Poiana Mare ieri, cu o ambulanta, numai dupa ce dr. Onel Petre, medicul lui de familie, care habar n-avea de chinurile si de boala psihica a batrinului care se afla pe lista lui cu pacienti, i-a eliberat o trimitere catre institutia medicala. Ambulanta a fost insotita pina la spital de o masina a politiei.
Problemele au inceput insa cind pacientul si-a dat seama unde se afla. Aurel Mitroi a devenit agitat si a incercat sa plece, cadrele medicale fiind nevoite sa-i faca o injectie pentru a-l calma. Alaturi de el va ramine la spital, cel putin citeva zile, si sotia lui, Florica Mitroi, care sa-l ingrijeasca si sa-l ajute sa se acomodeze.
„Se pare ca este vorba de o urgenta psihiatrica, pacientul fiind confuz, dezorientat. Vom avea si noi grija sa nu ramina singur. Un cadru mediu, o infirmiera, va avea grija de el, il va ajuta sa manince“, a precizat dr. Florentina Pesa, medicul de garda de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare.
„Vad eu ce fac acasa cu el!“
Nora batrinului, Violeta Vladan, s-a aratat insa impotriva internarii lui Aurel Mitroi, considerind ca socrul ei ar avea parte de o ingrijire mai buna tot acasa: „Nu o sa-l lasam prea mult in spital, ca nu sint conditii. El nu se poate alimenta singur, asa ca o sa-l aducem acasa. Tot soacra-mea va avea grija de el si o sa ne asiguram ca n-o sa-l mai lege. Va renunta la pamint, la tot, numai sa aiba grija de dinsul“.
Florica Mitroi, sotia batrinului, vrea si ea sa-si ia barbatul acasa. Intrebata daca intentioneaza sa-si mai lege barbatul, Florica a spus: „Vad eu ce fac acasa cu el!“.
Abia dupa ce au aflat de la ziaristi de cazul barbatului tinut legat de nevasta lui, politistii din localitate au catadicsit sa declanseze o ancheta. Politistii fac acum o serie de verificari, pentru a afla daca fapta Floricai Mitroi poate fi considerata infractiune de lipsire de libertate in mod ilegal. „Ancheta este in curs, asa ca nu putem sa dam deocamdata nici o informatie despre acest caz“, a declarat agentul-sef Constantin Bataila, din cadrul Postului de Politie Cetate.