• Medicii vor putea cumpara spatiile inchiriate din 56 de circumscriptii sanitar-veterinare • Vinzarea cabinetelor se va putea face si in rate
Medicii veterinari din judetul Dolj vor putea intra, in curind, in posesia cabinetelor in care isi desfasoara activitatea. Posibilitatea ca medicii veterinari doljeni sa cumpere aceste imobile este prevazuta de Ordonanta de Urgenta nr. 89, aprobata de guvern pe 4 noiembrie, care a fost publicata in Monitorul Oficial in aceasta saptamina. Potrivit medicului Ion Doanta, de la Directia Sanitar -Veterinara Dolj, 56 de circumscriptii sanitar-veterinare din judet ar putea face obiectul acestei ordonante, in timp ce pentru restul, situatia imobilelor in care functioneaza nu a fost clarificata. Initial, cladirile si terenurile aferente vor trece in domeniul privat al statului si administrarea Agentiei Domeniilor Statului, in scopul vinzarii lor. Ulterior, aceste bunuri imobile vor putea fi cumparate de medicii veterinari concesionari in baza unor solicitari scrise, iar pretul de vinzare va fi stabilit pe baza unui raport de evaluare, intocmit de un evaluator autorizat.
„ADS va pune in vinzare aceste imobile catre medicii veterinari care le ocupa in prezent, acestia trebuind sa intocmeasca o cerere, in care sa-si manifeste intentia de cumparare. Pina in prezent, respectivele spatii erau concesionate catre medicii de circumscriptie pe o perioada determinata. Statutul de spatiu concesionat nu i-a incurajat sa investeasca sume mari pentru renovarea acestor spatii. Cu toate acestea, in mai multe cazuri, din cauza starii avansate de degradare, medicii au investit in renovarea cabinetelor. Ei isi vor putea recupera acesti bani prin deducerea acestor cheltuieli din pretul pe care ADS il va stabili pentru imobilele care se pun in vinzare“, a declarat medic Ion Doanta, de la Directia Sanitar-Veterinara Dolj.
Reprezentantii directiei apreciaza decizia de vinzare a circumscriptiilor sanitar-veterinare. Pina la elaborarea normelor de aplicare si finalizarea intregului proces, medicii veterinari doljeni ramin in continuare chiriasi ai acestor spatii. „Medicii veterinari aveau nevoie ca aceste spatii sa devina ale lor pentru a face investitii serioase. Una este sa ai un spatiu inchiriat, alta este sa fie al tau“, a adaugat medicul Ion Doanta.