5.4 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal„Fashion Icons“ - un nume cu rezonanta

„Fashion Icons“ – un nume cu rezonanta

De-a lungul timpului, s-au perindat multe dive pe marile ecrane… toate stralucitoare, frumoase si impozante. Cine poate uita stilul ultraaccesorizat al lui Liz Taylor, fusta mini a lui Twiggy sau parul lung si ochii conturati ai lui Brigitte Bardot? Totusi, iti trebuie mai mult de „un moment de glorie“ pentru a fi un „fashion icon“.


Eleganta atemporala a unor celebritati frumoase si indraznete inca ne marcheaza stilul vestimentar, fie ca dam sau nu importanta provenientei acestor influente de stil.


Audrey Hepburn


De la exemplul de glamour impecabil pe care l-a dat in „Breakfast at Tiffany’s“, pina la tinuta ei de zi, eleganta caracteristica lui Audrey Hepburn – simpla, sic si clasica – nu s-a demodat in pofida capriciilor modei. Imaginea actritei, frumusetea ei princiara, aparent inocenta, continua sa inspire designerii sezon dupa sezon. Cu talia bine marcata, fustele in forma de A, pantalonii capri, rochiile de gala si pantofii fara toc, Audrey Hepburn a reusit sa intruchipeze una dintre cele mai influente fashion icon-uri ale cinematografiei. Reese Witherspoon si Gwyneth Paltrow sint fane declarate ale acestui stil, iar silueta delicata le permite sa se etaleze in tinute de inspiratie Hepburn.


Marilyn Monroe


Cu bucle angelice, platinate, ruj rosu din plin si un decolteu impozant, Marilyn Monroe este inca una dintre cele mai importante surse de „glamour“ instant. Acest look este omagiul favorit al vedetelor pentru „Generatia de Aur“ a Hollywood-ului. Par blond, buze accentuate si genul de rochii care ii fac pe barbati sa plinga… acestea sint elemente care fac parte din „marca“ Marilyn, care se pare ca nu se vor demoda in viitorul apropiat. Madonna a recreat un moment „Marilyn“ in anii ’80, cu videoclipul „Material Girl“, tot astfel cum Angelina Jolie si Renee Zellweger au avut o aparitie eleganta in tinute inspirate puternic de farmecul sex-simbolului Monroe, la una dintre festivitatile ocazionate de decernare Premiilor Americane de Film. Blondul platinat al lui Gwen Stefani ne aminteste tot de controversata actrita, iar Christina Aguilera a surprins facind o reclama la un parfum, care recreeaza spotul publicitar facut de Marilyn pentru Chanel no 5.


Jackie Kennedy


La polul opus, Jackie Kennedy Onassis a lansat in anii ’60 moda ochelarilor supradimensionati, cu lentile negre sau fumurii, cea a rochiilor simple, fara mineci, si a adus celebritatea costumelor din boucle Chanel. Dupa 40 de ani, eleganta sofisticata, dar totusi „efortless“ a lui Jackie este usor de recunoscut. Nici celebritatile contemporane nu au ramas indiferente fata de farmecul lui Jackie; o putem admira pe Jennifer Lopez purtind pe cap o esarfa, pe Nicole Kidman in costume Chanel si pe Sheryl Crow purtind ochelari cu lentile negre.


Marlene Dietrich


Cu mult inainte sa il admiram pe James Bond in frac, acesta – „Le Smoking“ – ii apartinea lui Marlene Dietrich. Creat de Yves Saint Laurent, fracul a capatat un nou farmec, purtat de androgina – dar posesoarea unei frumuseti fatale – Marlene Dietrich, care a demonstrat ca femeile sint la fel de seducatoare si in pantaloni.


Structurata, zvelta si sublima… astfel este femeia care indrazneste sa-si insuseasca un pic de masculinitate. Se pare ca aceeasi parere o impartasesc si designerii Marc Jacobs si Stella McCartney, ale caror creatii au influente puternice Marlene Dietrich. Nu este de mirare ca Demi Moore, Cate Blanchett, Kate Winslet si alte vedete imbraca haine de inspiratie masculina, aducindu-i un omagiu acestei fashion icon care este Marlene Dietrich.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS