4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedintiul sub ape

Mehedintiul sub ape

Ploile care au cazut in judetul Mehedinti au lasat in urma gospodarii devastate, culturi distruse, drumuri inchise si oameni disperati, care acum privesc neputinciosi cum agoniseala lor de o viata este sub ape. Cele mai afectate localitati in Mehedinti sint Ghelmegioaia, Prunisor, Aravesti, Prunaru si Cervenita. Piraiele Husnita si Floresti au iesit din matca, afectind terasamentul liniei ferate intre Ghelmegioaia si Prunisor, pe o portiune de aproximativ 500 de metri. Piatra a fost luata de ape si linia de cale ferata a ramas suspendata. Cea mai afectata zona a fost la Girnita, la pasarela, pe o lungime de 300 de metri. Circulatia pe calea ferata pe ruta Bucuresti-Timisoara a fost redeschisa. Personalul sectiei L7 apartinind Complexului CF Drobeta Turnu Severin a intervenit, descarcind vagoane de piatra de pe toata distanta. In prezent, portiunea de la statia Prunisor este circulabila, raminind in lucru portiunea de la pasarela statiei Girnita. Patru drumuri judetene au fost inchise, iar pe inca cinci circulatia se desfasoara cu dificultate.


Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Drobeta“ a intervenit vineri in localitatile Cazanesti si Prunisor cu trei autospeciale, o motopompa si 15 servanti pentru asanarea fintinilor si scoaterea apei din locuinte si gradini. Reprezentantii Compartimentul epidemiologie si ai Inspectiei Sanitare de Stat s-au deplasat in localitatile afectate, asigurind supravegherea starii de sanatate a populatiei. De asemenea, se lucreaza la dezinfectia fintinilor, iar populatia este vaccinata impotriva tetanosului si a febrei tifoide.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU