• Trimis in judecata in urma cu peste trei ani pentru omor si tilharie, gorjeanul Gheorghe Tudor a fost pus ieri in libertate de Curtea de Apel Craiova • Gheorghe Tudor, de 32 de ani, a primit o pedeapsa de 25 de ani de puscarie pentru o fapta pe care o comisese alta persoana • Barbatul si-a pierdut sotia, care s-a recasatorit, dar si copilul care a fost incredintat mamei sale • Pina in prezent au fost eliberati din penitenciar alti doi gorjeni care au fost condamnati de procurorul Diaconescu, respectiv Marcel Ilie Tundrea si Madalin Tomulescu • Recent, procurorul Diaconescu trimitea presei un comunicat in care le solicita ziaristilor care au scris despre el sa ii ceara scuze • „Situatia a scapat de sub control. O sa vedem ce masuri o sa luam“, a declarat seful lui Ion Diaconescu, prim-procurorul Gheorghe Emil Mota
Alta victima a procurorului Ion Diaconescu a fost eliberata din inchisoare, dupa ce a stat dupa gratii trei ani si doua luni. Gorjeanul Gheorghe Tudor a redactat zeci de memorii, a trimis scrisori catre autoritati si presa, a intrat de patru ori in greva foamei, sperind ca intr-o zi cineva ii va acorda atentie si se va interesa de soarta sa. Inchis pe nedrept din cauza unei nefericite intilniri cu autorul unei crime care, intimplator, era Petre Marin, chiar prietenul sau, Gheorghe Tudor a reusit in cele din urma sa demonstreze ca este nevinovat. Un rol decisiv in decizia luata ieri de judecatorii Curtii de Apel Craiova l-a avut si declaratia data de adevaratul autor al omorului si tilhariei, Petre Marin. La numai citeva luni dupa ce a ucis o batrina din Tirgu Jiu, pe care a si jefuit-o, barbatul nu a mai rezistat si a marturisit ca el a fost cel care i-a luat viata femeii. Au durat insa aproape trei ani pina cind declaratia sa sa fie luata in considerare, iar cel inchis pe nedrept sa iasa din inchisoare. O mama si-a imbratisat ieri fiul, dupa trei ani de despartire.
O poveste neverosimila
In ziua in care s-a petrecut crima, Gheorghe Tudor se afla plecat la munca, intr-o localitate situata la marginea municipiului Tirgu Jiu. In timpul in care barbatul lucra alaturi de alti colegi de serviciu, prietenul sau, Petre Marin, intra in casa unei batrine din Tirgu Jiu, cu scopul de a o jefui. Octogenara dormea in clipa in care hotul a intrat in locuinta, insa s-a trezit cind a auzit un mieunat. Petre Marin a si recunoscut in fata judecatorilor ca, daca nu era pisica respectiva, femeia nu s-ar fi trezit si nu ar mai fi ucis-o. Proprietara casei a fost legata fedeles de un scaun cu un cearsaf, iar in gura i-a fost pus un calus, care a si provocat moartea prin sufocare a victimei. Autorul crimei s-a speriat si a fugit cu banii pe care ii gasise intr-un sertar. Intimplator, prima persoana care i-a iesit in cale a fost Gheorghe Tudor, care se intorcea de la locul de munca. Petre Marin l-a rugat pe prietenul sau sa ii schimbe la o casa de schimb valutar banii furati, ceea ce s-a si intimplat. Astfel, chitanta de schimb valutar a fost cea care l-a transformat in complice pe Gheorghe Tudor in fata judecatorilor. Din acel moment, mama tinarului, Nicolita Jianu, s-a apucat sa stringa probe si martori, pentru a demonstra nevinovatia fiului ei. A mers chiar si a schimbat 100 de euro la o casa de schimb valutar, in numele lui Gheorghe Tudor, si le-a demonstrat judecatorilor ca probatoriul pe care s-a bazat procurorul trebuie pus la indoiala. „Piesa de rezistenta“ de la dosar, care i-a netezit drumul spre libertate lui Tudor, a fost, pe linga declaratia adevaratului autor al crimei, o expertiza prin care s-a stabilit ca nodurile la cearsaf puteau fi executate de o singura persoana, in speta Petre Marin, de profesie tapiter.
Avocata nu crede ca procurorii vor mai face recurs
Cu toate ca existau suficiente semne de intrebare, judecatorii din Tirgu Jiu l-au condamnat pe Gheorghe Tudor, prima data la 23 de ani de inchisoare si a doua oara, in mod surprinzator, la 25 de ani de inchisoare. In cele din urma, Curtea de Apel Craiova s-a pronuntat si a decis eliberarea celui inchis pe nedrept. Carmen Silva Gaman, avocata lui Gheorghe Tudor, a declarat ca nu crede ca procurorii vor mai face recurs in acest dosar.
„Da. S-a terminat in sfirsit procesul si a fost achitat. S-a dispus punerea imediata in libertate. La proces nu a fost prezent. Mama lui l-a vazut insa cum a fost adus cu masina. Cred ca este o decizie justa, avind in vedere probatoriul aflat la dosar. S-a analizat starea de fapt – este nevinovat! Despre Ion Diaconescu, ce sa spun… Nu pot sa ma pronunt. Eu nu stiu ce probe erau la dosar in momentul in care a fost intocmit rechizitoriul. Greselile procurorului Diaconescu nu se pot analiza global, ci de la caz la caz. Acest dosar a avut un curs firesc, a urmat toate etapele legale si justitia cred ca si-a facut datoria. A durat trei ani – asta ramine. Noi am asteptat aceasta pronuntare cu emotie. Important este ca e liber. Din cite am inteles, lui Petre Marin i s-a redus pedeapsa cu doi ani, pentru marturisirea facuta. Nu cred ca se va mai face recurs“, a precizat avocata Gaman.
Diaconescu ar putea fi transferat de la Sectia criminalistica
Gheorghe Emil Mota, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Gorj, seful lui Ion Diaconescu, a precizat ca se gindeste sa il mute pe subalternul sau de la Sectia criminalistica. „Situatia a scapat de sub control. O sa vedem ce masuri o sa luam. Eu prea multe nu pot sa fac, dar exista posibilitatea de a fi mutat de la Sectia criminalistica, unde isi desfasoara activitatea in prezent. Consiliul Superior al Magistraturii poate sa ia o masura in legatura cu procurorul Diaconescu. Eu atit pot sa fac“, a afirmat Gheorghe Emil Mota. In ciuda starii de fapt, procurorul Diaconescu a trimis recent presei un comunicat in care le solicita jurnalistilor care au relatat despre cei pe care i-a trimis dupa gratii sa ii ceara scuze. In baza rechizitoriilor pe care le-a intocmit Ion Diaconescu, au fost condamnati la zeci de ani de puscarie Marcel Ilie Tundrea si Madalin Tomulescu, ambii acuzati de omor. Ulterior, judecatorii au hotarit punerea in libertate a celor doi. Contactata telefonic, Cristina Lita, purtator de cuvint al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat ca institutia pe care o conduce a inceput sa verifice activitatea de magistrat a procurorului Ion Diaconescu, pornind de la citeva autosesizari din materialele aparute in presa.