Costinel Venus Mirea este unul dintre craiovenii pentru care evenimentele din Decembrie 1989 nu sunt o simpla aducere aminte in preajma zilei de 22 Decembrie. Craioveanul a fost impuscat de „teroristi“ si a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile pentru toata viata.
De 16 ani, Costinel Venus Mirea este imobilizat intr-un scaun cu rotile. A fost impuscat in zona gâtului, a ramas paralizat si si-a revenit dupa sase luni, dar nimic nu a mai fost ca inainte. Pe Costinel evenimentele din 1989 l-au prins in unitatea militara de pe strada Caracal din Craiova. Era comandantul unui pluton de soldati care isi satisfaceau stagiul militar. „De la inceputul saptamânii am stat in unitate. Nu am mai plecat acasa, era stare de urgenta. Unii dintre colegii mei fusesera trimisi in fata prefecturii, unde se adunase multimea. Când s-au intors in unitate, ne-au spus ca au fraternizat cu populatia si nu s-a intâmplat nimic“, a spus Mirea.
Revolutionarul povesteste ca in unitate era o stare de tensiune, dormeau iepureste si mâncau pe fuga. Asteptau cu sufletul la gura sa vada cum vor decurge lucrurile. Circulau zvonuri contradictorii si exista tot timpul amenintarea teroristilor, despre care se spunea ca vor ataca anumite obiective printre care si unitatea. „A fost liniste, o stare de acalmie, pâna in seara zilei de 22 decembrie, când din blocurile de peste strada au inceput sa traga asupra unitatii. Se tragea foc cu foc, iar noi, din interior, raspundeam cu foc automat, in rafale. Auzeam din când in când ca a fost ranit sau impuscat câte unul de-al nostru. Nu stiam cine trage in noi, credeam ca sunt teroristi“, isi aminteste Mirea.
In cautarea teroristilor
Unitatea militara era asaltata cu focuri de arma numai noaptea. Ziua, asa-zisii teroristi nu-si faceau simtita prezenta. La lasarea intunericului, de la etajele superioare ale blocurilor de vizavi incepea sa se traga. Nimeni nu avea curajul sa paraseasca unitatea pentru a face verificari in cartier. „Eu am cerut comandantului de trei ori sa ma lase ca impreuna cu o parte din soldatii din subordinea mea sa mergem sa vedem cine se afla in blocurile de peste strada. Am fost refuzat. Dar in dimineata zilei de 24 decembrie mi s-a permis sa ies din unitate. Am luat cu mine zece soldati si am inceput cautarile“, a povestit Costinel. Au inceput cu scoala, pentru ca de aici se trasesera focuri de arma. Nu au gasit nimic si au continuat cu blocurile. Locatarii erau speriati, unii deschideau usa, vorbeau despre cele vazute, altii nu. Pe fiecare bloc verificat era arborat un steag sau o pânza alba, iar la intrare era lasat un soldat de paza.
„Asa imi pot duce viata mai departe“
Blocurile cu zece etaje erau cele mai periculoase, pentru ca de aici veneau mereu rafale de focuri. Au avut ghinion. Din greseala si de teama, un soldat a tras in altul, glontul strapungându-i palma. „Se uita la mâna ca si cum nu era a lui, nu putea realiza ce i se intâmpla. I-am trimis pe amândoi in unitate si am continuat cautarile. Am urcat pe acoperis, am privit in jur, dar nu am vazut pe nimeni. Când sa plecam, am simtit o durere in ceafa. Fusesem impuscat. Am cazut ca secerat si asa am ramas. Am aflat mai târziu ca am fost dus la spital. Dupa patru zile am fost urcat intr-o salvare si trimis la Spitalul Militar din Bucuresti. Nimeni nu imi dadea prea multe sanse“, a spus Mirea.
Poate azi nu ar fi povestit ce i s-a intâmplat, daca medicii de la Crucea Rosie italiana nu l-ar fi ajutat. A fost o sansa pentru el si alti 25 de raniti in timpul revolutiei. „Eram constient, dar nu puteam sa-mi misc decât o mâna si gâtul. Poate si azi as fi asa. Am fost operat la un spital din Bologna, Italia. Tot de aici am primit si caruciorul cu rotile care imi este de mare folos. Asa imi pot duce viata mai departe“, a mai spus Costinel Mirea.
