9.5 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdapost pentru persoanele afectate de ger

Adapost pentru persoanele afectate de ger

Cea mai mare unitate sanitara din Craiova este pregatita sa primeasca toate persoanele care au de suferit din cauza frigului, cu precadere oameni fara adapost care sufera degeraturi si necesita ingrijire medicala.


Cererea Ministerului Sanatatii adresata tuturor Directiilor de Sanatate Publica (DSP) si unitatilor sanitare teritoriale de a asigura asistenta medicala si sprijin celor afectati de frig nu a luat prin surprindere Spitalul de Urgenta Craiova.


Unitatea sanitara primeste in fiecare an, fie ca este ger sau canicula, persoanele care au de suferit din cauza intemperiilor. De aceasta data, temperaturile scazute inregistrate in ultima perioada sunt cauza cresterii numarului persoanelor fara adapost care au ajuns in Serviciul de Urgenta.


Spre surprinderea cadrelor medicale, numarul acestor persoane a fost destul de mic.


Spitalul gazduieste de câteva luni oameni fara adapost


„Nu sunt necesare niste reguli trasate de sus. Noi facem acest lucru in fiecare an.


Oamenii fara un adapost care ajung in Serviciul de Urgenta sunt ingrijiti si adapostiti aici pâna se gaseste o solutie. Multi ramân pâna se incalzeste vremea dupa care pleaca singuri. Nu putem sa-i lasam in strada. Ei ramân, uneori, luni intregi in saloanele din Urgenta, primesc hrana si, când este nevoie, ingrijire medicala“, a afirmat Andrei Pana, asistent-sef in cadrul Serviciului de Urgenta al Spitalului Clinic din Craiova. In prezent, in Urgenta spitalului sunt „cazate“ de câteva luni doua persoane care nu au o familie, o casa. Marcel Croitoru, un batrân care a fost gasit in urma cu trei luni, inghetat de frig, in strada, a ramas in spital, fiind ingrijit si hranit de personalul de aici. Cel de-al doilea este Ilie Florin Tostan, de 34 de ani, care in urma cu o luna si jumatate a luat foc de la o roata de cauciuc pe care o aprinsese ca sa se incalzeasca. Barbatul spune ca de un an, de când s-a despartit de sotie, sta mai mult pe strada. In urma incidentului, el a ajuns la Clinica de chirurgie plastica a Spitalului de Urgenta Craiova, unde se afla si acum. Medicii l-au inteles si l-au „gazduit“ pâna se imbunatateste vremea.


Mobilizare la Ambulanta


Si Serviciul de Ambulanta a fost avertizat sa fie pregatit incât sa poata face fata unei eventuale cresteri a numarului de solicitari. Reprezentantii Ambulantei trebuie sa tina zilnic o evidenta a solicitarilor in cazul persoanelor afectate de vremea rece, dar si a deceselor cauzate de temperaturile scazute. „Zilnic transmitem catre DSP o evidenta a persoanelor gasite in strada in soc hipotermic, degerate sau inghetate. De asemenea, avem obligatia sa tinem si sa transmitem si o evidenta a deceselor din cauza gerului. Pâna in prezent, lista nu este prea mare, iar la decese nu am inregistrat nici o persoana“, a declarat un reprezentant al Serviciului de Ambulanta. Se va monitoriza starea de sanatate a bolnavilor cronici, in special a celor care au afectiuni cardiace, astm, afectiuni ale aparatului respirator si circulator. „Am primit comunicatul de la Ministerul Sanatatii si ne-am conformat. Oricum, masurile indicate de minister erau deja luate. Nu sunt necesare amenajari speciale, pentru ca spitalul face acest lucru in fiecare an. Iarna avem probleme cu persoanele afectate de frig, vara cu cele afectate de temperaturile ridicate. Spitalul ii primeste si le asigura ingrijire si hrana pe perioade destul de lungi. Am avertizat Serviciul de Ambulanta sa fie pregatit pentru preluarea persoanelor care apeleaza la 961 si sa ne transmita o lista cu persoanele gasite in strada, dar si cu cele decedate. Statistica va fi raportata zilnic catre Ministerul Sanatatii“, a declarat Dan Gabriel Mogos, directorul DSP Dolj.


Recomandari


Consumul de lichide calde cum ar fi lapte, ceai, in cantitati mai mari decât de obicei. Evitarea pe cât posibil a iesirilor in aer liber, in special de catre persoane care sufera de afectiuni cardiace si respiratorii. Imbracamintea si incaltamintea sa fie adecvate pentru mentinerea temperaturii corporale. Masuri de restrângere a activitatii in gradinite si scoli, prin decizia conducerii unitatilor de invatamânt. Masuri suplimentare de protectie pentru nou-nascuti si prescolari. Evitarea consumului de alcool, care favorizeaza pierderea de caldura din organism prin vasodilatatie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS