17.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalNota patru la purtare pentru „elevele sexy“

Nota patru la purtare pentru „elevele sexy“

Cele doua eleve din Dragasani, ale caror fotografii indecente au fost descoperite de politistii de la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate Vâlcea pe internet, s-au ales cu nota patru la purtare.


Conducerile scolilor unde invata cele doua minore au decis ca pedeapsa este destul de aspra. „Celor doua eleve li s-a oferit o sansa sa-si continue studiile. Invatamântul este obligatoriu si exmatricularea nu ar fi fost o solutie. Minorele nu se prostituau, au facut acele poze din teribilism, dar totusi fotografiile nu sunt decente, si de aceea s-a hotarât sa le fie scazuta nota la purtare“, a spus Paul Dumitrescu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vâlcea.


Reprezentantul Inspectoratului Scolar a mai precizat ca minorele provin din familii dezorganizate si ca in ultimul timp au chiulit foarte mult de la scoala. „Eleva de la Colegiul «Gib Mihaescu» are 16 ani si a ramas repetenta anul trecut. Cealalta are 17 ani si urmeaza cursurile Scolii de arte si meserii la Grupul Scolar «I.C. Bratianu». Nu sunt eleve slabe, dar nu prea se duc pe la scoala. Au foarte multe absente“, a afirmat Paul Dumitrescu.


ISJ Vâlcea, mai atent la aplicarea regulamentului scolar


Inca surprinsi de vestea ca fotografii indecente cu doua eleve din Vâlcea apar pe internet, mai-marii ISJ nu au luat inca nici o masura speciala pentru prevenirea aparitiei altor astfel de cazuri in scolile din judet. Sunt hotarâti insa sa-i atentioneze pe directorii institutiilor scolare sa aplice cu severitate regulamentul scolar. „La sedintele cu directorii scolilor, care au avut loc pâna acum, am stabilit un plan de masuri ce trebuie aplicat in unitatile scolare. Acesta prevede ca managerii scolari sa fie atenti la respectarea regulamentului de catre elevi si profesori. Le vom reaminti despre aceste regulamente si la urmatoarele sedinte“, a precizat purtatorul de cuvânt al ISJ Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU