Patru femei si 400 de barbati, militari ai Batalionului 22 Infanterie „Scorpionii Negri“, din Craiova,
s-au intors dintr-o misiune de sase luni in Irak. Una dintre femeile aflate in aceasta misiune este Camelia Stefanescu, psihologul companiei militare, care i-a incurajat in momentele de criza pe soldatii craioveni.
Camelia Stefanescu este mama a doi copii, un baiat de 21 de ani si o fata de 18 ani. De patru ani este psihologul Unitatii Militare (UM) 01266, de pe strada Caracal. Si-a lasat acasa copiii, parintii si a plecat alaturi de colegii ei in misiunea de mentinere a pacii in Irak. Dupa sase luni, femeia si-a reluat activitatea in Craiova. Restul colegilor nu s-au intors inca la cazarma, se afla pentru câteva zile la Sinaia, pentru recuperare.
„A fost prima misiune la care am participat. S-a numit «Antica Babilonia», iar tabara româna alaturi de cea italiana (in subordinea careia s-a si aflat) si americana au fost asezate in apropierea orasului Nasiria. Am plecat in luna august anul trecut si ne-am intors la sfârsitul lunii ianuarie. Ca psiholog am avut un rol deosebit de important, acela de a-i consilia permanent pe colegii mei, militarii, de a le studia permanent starea de spirit, de a incerca sa le ridic moralul, sa ii incurajez… Chiar daca suntem putine femei in armata, ierarhia nu se face in functie de sex, ci doar de grad militar. Rolul de psiholog este acelasi, indiferent daca este pace sau razboi. Sunt fericita ca am fost aleasa sa imi insotesc colegii in Irak“, a povestit Camelia Stefanescu.
Pregatirea psihica e vitala inaintea misiunii
Camelia Stefanescu a recunoscut cu toata convingerea ca misiunea la care a participat a fost ceva cu totul inedit, „o experienta de viata deosebita“: „Dupa sase luni de misiune alaturi de cei 400 de colegi români si câteva mii de militari straini, toti barbati, chiar ma intreb daca mai sunt oare femeie. Insasi misiunea te obliga sa fii mai putin femeie, iar politetea din viata civila dintre un barbat si o femeie este transformata in camaraderie. Misiunea noastra a fost una extrem de importanta, aceea de mentinere a pacii, iar starea de vigilenta in astfel de momente este prioritara. Insusi modul nostru de percepere a pericolului este mult mai accentuat, având in vedere ca in orice moment se poate intâmpla ceva, se poate declansa un bombardament…“.
Despre conditiile din tabara in care au fost cazati, Camelia Stefanescu nu a avut decât cuvinte de lauda. Desi cazarma era formata doar din corturi, acestea erau dotate cu instalatii de climatizare, cu calculatoare cu acces la internet, prin care se pastra legatura permanent cu tara: „Rolul meu era clar stabilit, inainte de fiecare misiune discutam cu colegii, ii pregateam psihic pentru tot ce era mai rau posibil sa li se intâmple. Asa cum ii binecuvânta preotul când plecau in misiune, la fel ii imbarbatam si le ofeream sprijinul. La intoarcerea din misiuni le faceam o evaluare a starii psihice in care se aflau“.
In cele sase luni de misiune, zece militari au devenit tati
Din cele povestite de Camelia Stefanescu, in cele sase luni de misiune, intre românii plecati „s-a creat o legatura strânsa, de suflet“. Aveau posibilitatea sa ia legatura telefonic cu familia destul de des, chiar aveau sansa sa fie vazuti in direct, având montate camere video la calculatoare. „Pe lânga pericolul iminent in care ne-am aflat, am avut parte si de momente deosebite pe care le-am impartasit alaturi de colegii mei. Sotiile a zece colegi au nascut in perioada misiunii, acele zile devenind pentru toti motiv de bucurie. Din nefericire, am avut parte si de câteva vesti nefericite, parintii câtorva militari decedând in aceste sase luni… Cred ca intr-un fel erau pregatiti emotional pentru orice veste placuta sau mai putin fericita, pentru ca zilnic discutam cu fiecare dintre ei despre viata lor particulara, despre sotiile, copiii si parintii lor. Uneori imi cereau chiar sfaturi pentru educarea micutilor…“, a adaugat femeia.
Românii, impresionati de Eufrat
Pe lânga militarii din cadrul UM 01266 Craiova, Camelia Stefanescu avea implicit si grija celorlalti români din Irak. Nu a reusit insa sa se deplaseze decât in doua localitati, in Ad Diwanyah si Al Hillal, ultima fiind o regiune in care este dislocat un detasament de geniu. Aici, psihologul a avut misiunea de a intocmi o evaluare a starii de asediu si o evaluare a celor 140 de militari români aflati in misiune. „In România nu s-ar putea trai la temperaturi de 60 – 65 de grade Celsius… Insa am reusit sa suportam cu bine temperaturile ridicate. La orele prânzului insa nu se putea respira, iar colegii aflati in tancuri nu puteau sa reziste… Dupa-amiaza erau furtuni de nisip in urma carora totul ramânea rosu si abia intr-o luna nisipul se aseza la loc… Am avut insa posibilitatea sa vad de la distanta, printr-un ochi de tanc, Eufratul, am vazut si casa lui Avraam, personajul biblic, o constructie impresionanta piramidala, refacuta, dar in care se afla pietre de temelie din vremurile acelea. Am vazut poze ale casei lui Saddam… M-au impresionat, de asemenea, femeile imbracate in haine traditionale. Barbatii isi respecta insa nevestele, oferindu-le cele necesare pentru un trai minimal. Cei cu posibilitati materiale mai bune aveau doua sau chiar trei sotii, pe care insa le intretineau si, le respectau la fel“, a spus Camelia Stefanescu.
Echipamentul de protectie cântareste aproximativ 20 de kilograme
Echipamentele de protectie ale militarilor erau usor de purtat, din cele mentionate de psihologul unitatii militare craiovene, chiar si de femei. „Pentru o femeie care a carat in spate doi copii de gradinita este usor… Au cam aceeasi greutate, aproximativ 20 de kilograme… Am ramas insa uimiti de câteva fenomene pentru noi socante si inexplicabile. Dimineata se lumina brusc, in câteva secunde, seara se intuneca la fel, nu aveai posibilitatea sa remarci, e vorba de fractiuni de secunda… Insa ne-a socat urmatorul aspect: daca scoteam sticla de apa de la frigider, de la temperaturi de unu-doua grade Celsius si o duceam afara la temperatura inabusitoare de 60 – 65 de grade Celsius, apa ingheta brusc…“, a mai spus Camelia.
Psihologul UM 01266 a preferat sa nu vorbeasca prea mult despre misiunile riscante prin care soldatii craioveni au fost nevoiti sa treaca, mentionând ca „familiile acestora au si asa destule griji in cele sase luni de misiune…“.
