Familia Calafeteanu locuieste in Giubega si are sase copii. Dintre acestia, doar doi au ramas acasa, ambii cu grave probleme de sanatate.
Când am ajuns in sat, femeia mergea grabita pe o ulita. „Ma duc sa mai vorbesc prin sat. Poate stie cineva cine ar putea sa cumpere niste carne de vita ca mi-a murit vaca azi-noapte. Bine ca am taiat-o, daca am vazut ca nu scapa“, a spus Nicolita Calafeteanu. Intoarsa din drum, femeia ne-a condus la locuinta sa, o curte plina de noroi si o casa saracacioasa. Femeia s-a scuzat ca am prins-o intr-un moment nepotrivit. „Scosesem presurile afara ca sa le scutur, dar n-am mai apucat ca a trebuit sa plec in sat“, a mai spus Nicolita. Inauntru, intr-o camera cu doua paturi si doua mese, un copil mergea de-a busilea. El este Andrei, cel mai mic dintre cei sase copii ai familiei Calafeteanu si cel mai incercat de soarta.
Sase copii, doi bolnavi
„Din cei sase mai am acasa doar doi, amândoi bolnavi. Ceilalti sunt imprastiati. Baiatul cel mare, Dragos, lucreaza in Craiova. Fata cea mare, Victorita, a plecat in Italia cu gândul ca face si ea un ban, dar azi gaseste de lucru, mâine nu, mai are si niste probleme de sanatate ca a lucrat la Craiova la o tapiserie si a ramas cu probleme la coloana, si din cauza asta are mereu dureri. Cel de-al treilea copil lucreaza aici, in sat, este si el casatorit, iar nora este eleva in ultimul an de liceu. Apoi, Mihaita este elev in clasa a opta la scoala din comuna. El are probleme cu auzul. Cealalta fata, Maria, este in anul doi la o scoala profesionala la Craiova. Dupa 13 ani a venit mititelul, Nicusor Ilie, caruia, pentru ca sora cea mare i-a spus asa, i-a ramas numele Andrei“, a povestit femeia.
Desi are patru ani si jumatate, Andrei nu poate merge in picioare. El sufera, dupa diagnosticul pus de medicii care l-au vazut, de parapareza spastica. „Problemele lui au aparut de la nastere. Tratamentul care mi-a fost administrat in spital i-a afectat aparatul locomotor“, a spus mama.
Suferinta celui mic ii tine pe drumuri
Boala lui Andrei a facut ca saracia sa fie si mai apasatoare. „Acum, abia ne-am intors de la Desa, din judetul Arad, unde baiatul urmeaza un tratament de recuperare. Va spun din suflet ca ma descurc foarte greu cu banii. Boala lui Andrei presupune sa stam mai mult pe drumuri. Am fost si pe la Bucuresti, la control. Eram programati la operatie pentru ca ni s-a spus ca baietelul are probleme cu tendoanele. Dar am zis ca mai bine urmam metoda de recuperare care pare sa dea rezultate. In fiecare luna petrecem doua saptamâni la Craiova, la Clinica de Neuropsihiatrie Copii“, a mai spus Nicolita Calafeteanu. In urma tratamentelor urmate, Andrei a reusit sa invete sa mearga, deocamdata sprijinit de mânute. „Merge daca-l tinem noi, merge si cu cadrul, il masam mereu, facem gimnastica. In rest, merge numai de-a busilea, nu sta o clipa locului, are foarte multa energie si foarte multa vointa“, a povestit mama.
Mereu numai necazuri…
Acum, când lucrurile pareau sa se fi limpezit cumva, familia Calafeteanu a mai dat de un necaz, moartea animalului care reprezenta un adevarat sprijin pentru ei. „A fatat un vitel, am stat pe lânga ea, era bine, ne-am dus la masa, iar când ne-am intors am gasit-o jos. Am chemat medicul, dar nu a mai avut ce sa-i faca si ne-a sfatuit sa o taiem. Nu stiu cui sa o dau, ca am lua si noi niste bani pe ea. Mai mult de 25 de mii pe kilogram nu vom lua, dar e bine si atât, am zice bogdaproste“, a afirmat Nicolita Calafeteanu.
Ca sa faca totusi fata cheltuielilor, familia a apelat la imprumuturi bancare. „Am luat, anul trecut, 14 milioane din banca, de la Perisor, ca sa luam vaca. Apoi, am luat de la Bailesti ca nu mai aveam cu ce acoperi ratele la Perisor, trebuia sa dau si datoriile pe care le facusem prin sat, imi trebuiau si pentru familie, si pentru cel mic. Asa ne-am jucat mereu cu bancile, luam de colo ca sa punem dincolo“, a spus Nicolita Calafeteanu. Acum, familia incearca sa se descurce cu alocatia pentru persoane cu handicap a celui mic si cu salariul pe care mama il primeste ca asistent personal al lui Andrei. „Lui Mihaita i-au dat de la gradul I, gradul II, iar din decembrie nu mai primesc nimic pentru el. Noi am vrea sa muncim, dar nu avem unde. Sotul meu are ceva vechime, dar ca sa iasa la pensie trebuie sa umble si nu avem cu ce. Daca eu lasam copiii, asa cum fac multe femei, la Protectia Copilului, cei care i-ar fi luat in plasament ar fi luat mai mult decât iau eu ca mama“, a spus femeia.
