A visat la „o fata din vecini fara vesminte“ si a reusit. Nu poate fi vorba decât de legendarul Hugh Hefner, fondatorul celebrei Playboy, revista dedicata masculilor, care a vazut lumina tiparului in anii ’50, devenind rapid un fenomen cultural si de lifestyle. Pentru a-l sarbatori cum se cuvine pe fondator, care pe 9 aprilie implineste 80 de ani, in curând, va fi lansat in librarii „The Playmate Book: Six Decades of Centerfolds“, o publicatie care reuneste imaginile a 613 „iepurasi“ care au pozat pe coperta celebrei reviste.
Fondatorul Playboy, Hugh Hefner, obisnuia sa spuna ca femeile prezente pe pagina centrala a revistei sale erau „fetele din vecini, insa fara haine“. O filosofie simpla si geniala, care isi promitea sa ii readuca pe cititori/privitori cu gândul la primele lor experiente sexuale, facându-i „dependenti“ de paginile stralucitoare ale publicatiei sale. La peste 50 de ani de la acest moment, se poate spune fara umbra de indoiala ca Hefner a avut dreptate. Din acest motiv, editura Taschen a decis sa il omagieze cu „The Playmate Book: Six Decades of Centerfolds“, o carte de Gretchen Edgren, colaboratoare istorica a Playboy.
In carte, apar biografiile a 613 „iepurasi“ diferiti, insa toate corespunzând aceluiasi model: „Un chip a la Shirley Temple si un corp a la Jayne Mansfield“.
Playboy la debut
Inca de la primul sau numar, in decembrie 1953, când nuditatea nu era un lucru atât de prezent ca in zilele noastre, revista iepurasilor a practicat dublul joc al inocentei si al „placerii“ pacatoase. La inceput insa, cea mai mare problema era de a gasi pe cineva de fotografiat. Hefner nu isi permitea sa plateasca fotografiile si nici nu cunostea doamne dispuse sa pozeze in schimbul unei simple promisiuni a unui ipotetic viitor salariu sau succes. In aceasta situatie, Hefner a decis sa cumpere imaginile unei firme producatoare de calendare. Si a „pus mâna“ nici mai mult nici mai putin pe Norma Jean Baker, alias Marilyn Monroe, pentru prima coperta. Succesul a fost imediat si i-a permis fondatorului sa inceapa sa realizeze singur pictorialele. La inceput, fotografiile erau inocente, cu sfârcurile acoperite, si imagini „furate“ la iesirea din cada sau in fata sifonierului ori in chilotei albi. In anii 60 insa, fotografiile au devenit din ce in ce mai putin caste, „iepurasii“ au devenit „de mai multe culori“ (primul iepuras de culoare apare pe coperta in 1965), iar sedintele foto se muta in aer liber. Debuteaza si minorele, deschizatoarea de drumuri fiind o adolescenta de 16 ani, din cauza careia Hefner a ajuns in sala de tribunal. Totul s-a rezolvat abia dupa ce mama fetei a semnat autorizatia. Insa de atunci, toti iepurasii Playboy sunt majori. Chiar daca de pe coperte ne zâmbeste o fata inocenta de copil, insa cu un decolteu generos, fiti siguri ca aceasta are 18 ani.
Penthouse versus Playboy – razboiul nurilor
Cum era de asteptat, publicul a apreciat nu doar formele voluptoase, ci si faptul ca acestea erau la vedere. De exemplu, pentru ca si-a acoperit prea mult sânii si „posteriorul“, Joni Mattis, Miss Noiembrie 1960, a primit o singura scrisoare de la un fan, si acesta spunându-i sa isi schimbe meseria. La polul opus se afla dezinhibata DeDe Lind, Miss August 1967, care a fost „luata cu asalt“ de scrisori din partea fanilor. „Sânii conteaza“ a devenit rapid un motto de succes, iar rivalii de la Esquire au fost nevoiti sa isi recunoasca infrângerea in fata nurilor iepurasilor, care in anii 60 erau admirati de un cadru universitar din patru. In anii 70, „razboiul“ cu mult mai „picantul“ Penthouse, l-a silit pe Hefner sa renunte la tabu-uri, astfel ca acum incepe usor sa iasa la iveala si partile intime ale „iepurasilor“. Insa revista, din dorinta fondatorului sau, trebuia sa ramâna una de „lifestyle“, nu doar de „fetite“.
„Ne plac casele noastre si ne place sa pregatim un coktail, sa oferim aperitive, sa ascultam un pic de muzica si sa invitam o femeie frumoasa pentru a vorbi in liniste despre Picasso, Nietzsche, jazz si sex“, scria Hefner intr-un editorial. Chiar daca multi au avut serioase dubii despre seriozitatea proiectului, in anii 50, in paginile revistei au aparut teste ale lui Vladimir Nabokov, James Baldwin si alti autori de mare rafinament, precum si interviuri cu Miles Davis, Peter Sellers, Malcolm X, Billy Wilder, Richard Burton, Jimmy Hoffa, Albert Schweitzer, Jean Genet, Ingmar Bergman, Dick Gregory, Henry Miller si Cassius Clay, si asta doar in interval de trei ani.
Hefner – un sultan in propriul harem
Si, in timp ce vânzarile continuau sa creasca, in 1959, Hefner si-a cumparat un mic regat in Chicago, bogat in tot felul de comori, mereu plin pâna la refuz de oaspeti la petrecerile organizate vinerea si duminica, dotat cu pisicina cu o margine transparenta si cu un dormitor cu un pat de 12 persoane. Si cine nu a auzit oare de celebrul „dormitor pentru femei“, de unde patronul „agata“ ca intr-un harem. In anii 70, sedintele foto revin in spatiul inchis, intre Boiserie (toti peretii sunt imbracati in lemn pâna sus ori in lemn in partea de jos si in tapet in partea de sus) si fel de fel de decoruri exotice, iar „iepurasii“ incep sa se prezinte in fata cititorilor vorbind despre proprile pasiuni, dorinte si „curriculum“.
In anii ’80, nota de artificial a imaginilor creste, impreuna cu stilul „imperator“. Protagonistele pictorialelor incep sa mearga la sala („Nu mai trebuie sa isi «suga» burta, pentru ca nu o mai au“, explica Edgren), iar chirurgia estetica incepe usor, usor sa isi impuna suprematia. Epilarea inghinala incepe si ea sa se faca treptat simtita, pâna la forma sa maxima, in timp ce protagonistele „centerfold“ incep sa isi invite una sau doua prietene sa le insoteasca in pat. Potrivit lui Hefner, totul trebuia insa sa semene „cu o petrecere in pijamale intre studente“.
Playboy – rampa de lansare
„Iepurasii“ intervievati in carte au marturisit ca nu au pozat niciodata pentru bani, cu toate ca in anii ’50 „salariul“ era de 500 de dolari de pagina, suma care astazi se ridica la 2.500 de dolari. Ceea ce prima insa era dorinta unei cariere de topmodel sau de actrita, insa foarte putine au ajuns sa isi vada visul cu ochii.
Cea mai cunoscuta dintre ele este fara indoiala Pamela Anderson, insa si despre Anne Nicole Smith, Erika Eleniak sau Jenny McCarthy s-a mai auzit ceva dupa ce au aparut in paginile revistei.
Pentru multe dintre asa numitele „Playmate“ a fost mult mai usor sa puna mâna pe un multimilionar pe care sa il ia de sot sau, pur si simplu, sa se intoarca de unde au venit, dupa ce au cunoscut o clipa eferma de celebritate. Multi dintre „iepurasi“ s-au inrolat in politie, alta se ocupa de igiena orala a animalelor, câteva au o cariera artistica, iar altele au luat drumul bisercii dupa ce au pacatuit in paginile revistei.
Astazi, revista se vinde in aproape trei milioane de exemplare in Statele Unite, insa acest tiraj era dublu in anii ’70.
Insa, in aceasta perioada a supertehnologiilor, o intrebare se impune de la sine: cu miliardele de imagini de pe internet, cine mai are nevoie de Playboy, mai ales având in vedere concurenta fetelor ce renunta la vesminte pentru reviste precum Maxim si FHM? Raspunsul ar putea fi foarte simplu: „nimeni“. Insa asta nu il sperie pe Hefner, care, la 80 de ani afirma cu optimism:
„Am creat o lume magnifica si am de gând sa continuu sa o creez“.
