O data cu incalzirea vremii, mirosul din saloanele Spitalului de Urgenta Craiova a devenit insuportabil. Unii dintre pacienti se plâng de tot felul de izuri neplacute care se simt atât in saloanele unde stau, cât si pe holurile spitalului. Deschid ferestrele pentru a improspata aerul greu din interior, mai trec pe la baie, dar multi dintre ei, care nu prea au avut de-a face cu sapunul si periuta de dinti, se lasa cu greu convinsi sa intre sub dus. „Aici (la Neurochirurgie – n.r.) nu prea miroase, ca deschidem ferestrele. Vad ca mirosul este mai rau pe hol si vine din partea asta, de la chirurgie. In camere, ce sa facem, mai mai stam si asa. Nu toti se spala. Sunt oameni de la tara. Nu se spala, stau la pat, asta e“, a spus o bolnava. La rândul lor, medicii se plâng si ei de mirosul din camere, altii insa s-au obisnuit si ignora aceasta stare. Cele mai afectate clinici sunt cele de chirurgie, in special chirurgie plastica. „In cadrul clinicii sunt saloane in care mirosul este greu, vine de la bolnavi, oricât s-ar aerisi, cu orice s-ar da, este un miros specific. Sunt bolnavi care au plagi pe tot corpul, rani deschise, care pâna la vindecare emana intr-adevar un miros neplacut. Sunt si persoane care se simt mai bine, dar nu sunt obisnuite cu baia. Altii sunt de la tara si nu vine nimeni dupa ei, le mai dam noi hârtie igenica si sapun“, a declarat medicul Horia Pârvanescu, seful Clinicii de chirurgie plastica.
Baia, obligatorie la internare
Cadrele medicale considera ca in mare parte vina o poarta chiar pacientii care in viata de zi cu zi nu sunt obisnuiti sa treaca pe la baie si prefera sa stea nespalati zile intregi sau chiar pe intreaga perioada a spitalizarii. Aici este si o culpa a personalului, adica a infirmierelor care au obligatia, la internare, sa-i indrume pe bolnavi sa faca o baie sau chiar sa le asigure curatenia si deparazitarea, daca este necesar.
Personalul care nu isi duce la indeplinire aceasta sarcina risca sa fie sanctionat, lucru care nu prea se intâmpla. „Este un razboi zilnic cu pacientii, multi dintre ei certati cu igiena, care stau zile intregi nespalati pe picioare, pe dinti, fiindca nu au aceasta notiune de a se ingriji de propriul lor corp. Noi ii obligam ca, la internare, sa faca baie, iar pe parcursul sederii in sectie sa foloseasca zilnic sapunul si periuta de dinti, iar macar o data pe saptamâna sa faca baie. Cei grav bolnavi sunt ajutati de infirmiere. Au fost pacienti care au ripostat violent si ne-au «certat» pentru ca ii puneam mereu sa se spele“, a declarat medicul Alexandru Camenita, seful Clinici de neurochirurgie din cadrul Spitalului de Urgenta Craiova.
Baia obligatorie si deparazitarea trebuie sa inceapa de la Urgenta, unde cei care sunt internati trec obligatoriu pe la dus. „Pacientii ajunsi la noi sunt spalati de infirmiere. Cei care se afla in stare foarte grava sunt stersi, atât cât se poate, cu fese umede. In fisa bolnavului se trece numele infirmierei care s-a ingrijit ca bolnavul sa ajunga curat in sectie sau ATI (Anestezie Terapie Intensiva – n.r.)“, a spus Catalina Constantina, asistent-sef in cadrul Serviciului de Urgenta al Spitalului din Craiova.