6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalJudecatorul Danut Cornoiu, dat afara din cauza afacerii „Macovei“

Judecatorul Danut Cornoiu, dat afara din cauza afacerii „Macovei“

Verificarile demarate de Consiliul Superior al Magistraturii asupra modului in care s-a transferat, de la un complet la altul, dosarul privind casa parintilor Monicai Macovei au scos la iveala nereguli. In urma audierilor desfasurate ieri in Plenul CSM a reiesit implicarea sefului Sectiei Civile, Danut Cornoiu, in mutarea dosarului dupa repartizarea sa aleatorie la Completul 1, motiv pentru care s-a decis excluderea acestuia din magistratura. Judecatoarea Margareta Ionescu, presedintele completului initial desemnat aleatoriu pentru solutionarea procesului privind retrocedarea imobilului in care locuiesc si parintii ministrului justitiei, a sustinut, in fata Camerei judecatorilor CSM ca, desi a remarcat anumite nereguli, a preferat sa nu le dea atâta importanta, „sa nu intinda pelteaua“, apreciind ca ar fi fost „neelegant“ din partea sa.


Ea a precizat ca, intre lunile iunie si septembrie 2005 – data pâna la care se amânase procesul, dosarul a fost transferat de la completul pe care-l prezida la completul 2. Judecatoarea a afirmat ca, in momentul in care a descoperit ca dosarul nu se mai afla pe lista sa de sedinte, a cerut grefierei Camelia Coman explicatii, in birou fiind prezenta si judecatoarea Surdescu. „Mi-a spus ca a fost chemata de presedintele Cornoiu si judecatoarea Stancu, rugând-o sa treaca dosarul la Completul 2“, a spus judecatoarea Ionescu, precizând ca grefiera „i-a soptit“ aceasta informatie si ca era bulversata de intrebare.


Transferat „pe sest“ la Completul 2…


Spusele judecatoarei Ionescu au fost confirmate de insasi grefiera. Camelia Coman, care le-a povestit membrilor Camerei judecatorilor CSM ca a fost chemata de presedintele Cornoiu si Luana Stancu, amândoi spunându-i sa treaca dosarul la completul 2. „Am executat. Nu am intrebat de ce mi s-a cerut acest lucru“, a spus grefiera.


Totodata, Coman si-a amintit ca dupa ce a fost intrebata de judecatoarea Ionescu de disparitia dosarului privind casa parintilor lui Macovei, s-a dus la presedintele Sectiei Civile si i-a comunicat acest lucru. Potrivit spuselor grefierei, Danut Cornoiu i-ar fi replicat ca, daca Ionescu are intrebari, sa vina la el.


Având in vedere aceste aspecte, Camera de disciplina pentru judecatori a decis ieri excluderea din magistratura a judecatorului Danut Cornoiu si a Luanei Stancu (solutie ramasa fara obiect din cauza pensionarii acesteia). Hotarârea poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, urmând sa fie solutionat de Completul de noua judecatori.


… din care facea parte si Luana Stancu


Amintim ca la audierile din 28 februarie, judecatorul Danut Cornoiu le-a spus membrilor CSM ca nu i se poate imputa faptul ca ar fi intervenit in schimbarea completului de judecata care a solutionat litigiul privind casa in care locuiesc parintii ministrului justitiei. Sustinând ca, de fapt, judecatoarea Luana Stancu ar fi avut un interes in solutionarea acestui dosar, seful Sectiei civile si de proprietate intelectuala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a afirmat ca a fost informat la un moment dat de catre grefiera Camelia Coman asupra faptului ca judecatoarea Stancu s-ar fi interesat de dosarul 10.341/2004, aflat la completul 1 al sectiei. Trebuie mentionat ca, la timpul respectiv, judecatoarea Luana Stancu facea parte din completul 2 al aceleiasi sectii, constituit ca urmare a unei ordonante guvernamentale care impunea rezolvarea cu celeritate a dosarelor inregistrate la Inalta Curte de Casatie si Justitie in 2004. Numai ca, intre timp, Luana Stancu a solicitat CSM sa-i admita cererea de pensionare, iar aceasta a fost acceptata…


Judecatoarea si presedintele Completului 2, cercetati pentru abuz in serviciu


Judecatoarea Luana Stancu este cercetata, impreuna cu Danut Coroiu, in legatura cu solutia data in cazul imobilului in care locuiesc parintii ministrului justitiei. Potrivit unor surse judiciare, in imobilul in care locuiesc parintii ministrului Monica Macovei, printre locatari figureaza si medicul Bogdan Popa, cel care l-a operat in vara anului trecut pe sotul judecatoarei Luana Stancu, Emilian. Bogdan Popa si mama sa, alaturi de parintii ministrului Macovei, au câstigat in instanta procesul privind retrocedarea imobilului, in conditiile in care actiunea fusese declansata de proprietarul de drept. La sfârsitul lunii noiembrie 2005, DNA a declansat verificari legate de obtinerea de catre parintii ministrului justitiei a unui apartament din Sectorul 2 al Capitalei, autosesizându-se asupra modului in care judecatorii instantei supreme au solutionat dosarul privind revendicarea acestei locuinte. Pentru ca nu a constatat savârsirea unor fapte de coruptie, ci elemente constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, DNA si-a declinat competenta in favoarea procurorilor Ministerului Public.


Verificarea respectarii distributiei aleatorii a dosarelor, ceruta chiar de Macovei


La jumatatea lunii octombrie a anului trecut, ministrul justitiei a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa verifice respectarea distributiei aleatorii a dosarelor in instante, dupa ce, potrivit unui studiu al Transparency International, aproape jumatate dintre procurori au sustinut ca dosarele nu se distribuie intâmplator. Solicitarea ministrului justitiei vine in urma convorbirilor cu oficialii europeni privind functionarea in bune conditii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domeniu monitorizat in continuare cu atentie de Comisia Europeana. Mai mult, potrivit studiului realizat de Transparecy International (TI), judecatorii au declarat ca repartizarea dosarelor la instante se face aleatoriu, in timp ce 49 la suta dintre procurori au sustinut ca la Parchete nu se aplica niciodata distribuirea intâmplatoare a cazurilor. Din datele prezentate in acelasi studiu, reiese ca 93,7 la suta dintre judecatorii intervievati sustin ca intotodeauna se repartizeaza aleatoriu dosarele la instante, in timp ce doar 30,1 la suta dintre procurori spun ca se practica aceasta procedura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII