6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSectii ca in UE la Tribunalul Dolj

Sectii ca in UE la Tribunalul Dolj

Tribunalul Dolj a primit unda verde din partea Ministerului Justitiei sa organizeze inca doua sectii, respectiv Sectia contencios administrativ si fiscal si Sectia pentru cauze cu minori si familie.


Numai ca infiintarea celor doua sectii in cadrul respectivei instante era conditionata, inainte de toate, de numirea presedintilor acestora. Organigrama nu a permis crearea de locuri suplimentare, mai precis de functii de conducere, dar nici de posturi de judecatori si grefieri, cât ar fi fost necesare constituirii noilor sectii. In aceste conditii, s-au creat complete specializate. Mai mult, judecatorii specializati numai pe contencios administrativ se afla sub tutela Sectiei comerciale, care apare sub titulatura de „Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal“. In schimb, cauzele ce ar trebui sa se regaseasca pe masa de lucru a judecatorilor de la Sectia pentru cauze cu minori si familie sunt impartite intre Sectia civila si cea penala.


„Nu a fost posibila infiintarea celor doua sectii, deoarece eram conditionati de infiintarea functiilor de conducere, adica cele de presedinti de sectie. Organigrama nu ne-a permis, Tribunalul Dolj a functionat mai tot timpul cu deficit de judecatori si grefieri. Abia in acest an, in urma plecarii la Curtea de Apel Craiova a unui numar de judecatori, ca urmare a promovarii, s-a ivit ocazia suplimentarii posturilor. Prin urmare, avem posibilitatea formarii celor doua sectii, cu tot personalul necesar, si numirea de catre Colegiul de conducere a presedintilor de sectii, lucru care, cu certitudine, se va realiza cât de curând“, a declarat Constantin Diaconu, presedintele Tribunalului Dolj.


Potrivit sursei citate, impartirea pe sectii specializate este mult mai buna decât impartirea pe complete specializate. In acest fel se ajunge la o specializare a judecatorilor pe diferite domenii de drept, regula care in Uniunea Europeana s-a incetatenit de foarte mult timp; in al doilea rând, dosarele vor fi mai bine repartizate in cadrul sectiei. In fapt, impartirea pe sectii specializate si chiar pe tribunale nu ar fi un fapt nou in istoria justitiei din România. O asemenea impartire a existat si in perioada interbelica. De remarcat ca, dintre toate instantele doljene, numai Curtea de Apel Craiova este impartita pe sectii specializate, in prezent numarând sase sectii: civila, penala, comerciala, contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurari sociale si cea pentru minori si familie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS