33.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProtocolul bate examenul

Protocolul bate examenul

„Taxa de protocol“ a devenit cel mai arzator subiect pentru cei aproximativ 7.500 de elevi din Dolj care mai au doar trei saptamâni pâna la debutul Testelor Nationale. Parintii reclama aceasta practica, dar gândul ca odrasla va scapa „mai usor“ de emotii ii determina sa bage adânc mâna in buzunar. „Sunt revoltata de faptul ca in fiecare an trebuie sa scot din buzunar sume de bani pentru «a-i fi bine» copilului la scoala. Am doi copii si am mai trecut printr-o experienta anul trecut, iar acum o iau de la capat. Urmeaza Testele Nationale si ma gândesc cu groaza la banii pe care va trebui sa-i dam pentru tratatia profesorilor si nu numai. Stim cu totii ca asa se procedeaza an de an. Dar nu e vina nimanui, doar a noastra, a parintilor, ca ne lasam dusi de nas. Suntem fricosi si lasi pe deasupra. Nu e suficient ca dam in fiecare an 500.000 de lei pentru fondul scolii… desi nu ar mai trebui? Dar avem de ales? Asa si acum, nu pui ceva cald pe masa profilor, vai si amar de copii“, a spus un parinte suparat care a dorit sa ramâna anonim.


„Profesorii sa nu se mai murdareasca pentru un suc, un covrigel sau o cafea“


Problema „taxelor de protocol“ este cunoscuta si de reprezentantii ISJ Dolj. Pentru a-i linisti pe parinti si copiii acestora, conducerea inspectoratului scolar pune punctul pe „i“: „Oamenii ar trebui sa stea linistiti. Nu vom permite acest lucru si vom veghea pe cât posibil ca examenul sa se desfasoare fara astfel de incidente. Putem spune chiar ca ISJ Dolj a interzis strângerea oricarei sume de bani de la parinti sau elevi, pentru protocolul profesorilor. Practica aceasta ar trebui sa inceteze o data pentru totdeauna“, a spus inspectorul scolar general adjunct al ISJ Dolj, prof. Alexandru Gâdar. Potrivit acestuia, parintii care descopera aceste practici de colectare a banilor de la elevi pentru examenele nationale pot sesiza conducerea inspectoratului scolar. „Gata cu joaca de-a scoala. Elevii au obligatia sa invete si sa ia examenele pe merit, iar profesorii sa nu se mai murdareasca pentru un suc, un covrigel sau o cafea. Daca au pofta de ele, sa si le aduca de acasa“, a completat Gâdar, care a spus ca nu mai este un secret ca invatamântul preuniversitar a apucat-o pe o panta gresita, iar problemele sunt din ce in ce mai suparatoare. „Acelasi lucru a fost spus raspicat si de ministrul educatiei, Mihail Hardau, care, intr-o intâlnire recenta cu membrii Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Invatamântul Preuniversitar, a subliniat ca strângerea de bani pentru protocolul profesorilor din comisiile de examen sunt interzise cu desavârsire“, a spus inspectorul scolar general adjunct al ISJ Dolj, prof. Alexandru Gâdar.


Calendarul Testelor Nationale:


– 19 iunie – proba scrisa la Limba si literatura româna;


– 21 iunie – proba scrisa la Matematica;


– 22 iunie – proba scrisa, la alegere, dintre Istoria Românilor si Geografia României;


– 25 iunie – afisarea rezultatelor;


– 25 iunie – depunerea contestatiilor (intre orele 16.00-20.00);


– 26-28 iunie – rezolvarea contestatiilor;


– 29 iunie – afisarea rezultatelor finale, dupa contestatii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS