La Muzeul de Arta Craiova, sâmbata, 8 iulie, s-a deschis o expozitie de pictura si grafica a regretatului artist plastic Ion Popescu-Negreni, de la a carui moarte au trecut cinci ani. La vernisaj au participat critici de arta, personalitati culturale, studenti si foarte multi admiratori ai valorosului disparut. Expozitia este deschisa in intervalul 8 iulie – 7 august si cuprinde peste o suta de lucrari (ulei pe pânza, natura statica, peisaj, compozitii, grafica executata in tehnica mixta, basoreliefuri pe oase de vita, schite pe foi de tigari etc.). Tablourile din aceasta expozitie provin din colectia personala a familiei Viorica si Iulian Ghita (nepotul artistului), care, impreuna cu Mihai Precup, sunt curatorii expozitiei. Criticul de arta Florin Rogneanu – directorul Muzeului de Arta, a precizat ca anul viitor se va realiza o expozitie de anvergura a lui Ion Popescu-Negreni, pentru a marca o suta de ani de la nasterea marelui pictor. In expozeul sau, acesta a punctat: „Este o expozitie inedita, având lucrari care nu au mai fost vazute vreodata. Impresionanta prin calitatea actului artistic si prin mesajul ei existential, expozitia «Captiv in arta» ne dezvaluie un mare adevar: omul pooate sa supravietuiasca in cele mai vitrege conditii atâta timp cât poarta in sine si cu sine un ideal spiritual si libertatea gândului care ii modeleaza sufletul“.
Noua frati la parinti
Ion Popescu-Negreni (artistul) s-a nascut pe 2 ianuarie 1907, in comuna Negreni, judetul Olt, si a murit in 2001. La vârsta de 24 de ani a absolvit Academia de Arte Frumoase, Bucuresti, la sectia de pictura, cu profesorii Camil Ressu si Constantin Artachino, iar intre 1954 si 1972 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucuresti. Artistul s-a nascut intr-o familie „modesta“ având opt frati si surori: Neculai Popescu (preot), Victor Popescu (medic), Ion Popescu-Negreni (pictor), Eugenia Popescu (invatatoare), Costica Popescu (ofiter), Filofteia Popescu (invatatoare), Domnica, Veronica si Tilica Popescu. Toti au muncit din greu, insa marele artist a fost singurul dintre frati inzestrat cu har si sensibilitate.
A locuit in Bucuresti, la cinci adrese diferite, si a avut doua ateliere de pictura. Pentru ca spatiul nu-i era suficient, si-a transformat locuinta personala in cel de-al treilea atelier de pictura.
„Pictura se face cu sufletul“
Ca orice mare artist, Ion Popescu-Negreni nu s-a multumit doar cu ce a invatat la Academie. A fost un perfectionist notoriu, motiv pentru care a facut calatorii de studii in Bulgaria, Franta, Italia, Cehoslovacia, fosta URSS si Spania. Astfel, a descoperit ca „pictura nu se face numai cu materiale, culoare, pânza, pensule“, ci „pictura se face cu sufletul“. I-a placut sa fie un artist liber de toate convenientele artistice si sociale, nepunând mare pret pe impresiile criticii. A pictat cum i-a „dictat“ sufletul. De aceea, arta lui dureaza si nu este una de conjunctura.
De-a lungul timpului, Ion Popescu-Negreni a realizat numeroase expozitii personale si de grup in tara si in strainatate. Merita sa amintim expozitiile din: 1958 – Moscova; 1967 – Newton (Franta); 1968 – Praga, Menton; 1969 – Tel Aviv, Skopje, Lüdenscheid, Beirut; 1971 – Bagdad; 1973 – Buenos Aires, Brazilia, Sao Paulo, Cuiaba, Montevideo, Beijing, Tientsin, Phenian; 1974 – Caracas, Santiago de Chile, Beirut; 1975 – Bagdad; 1978 – Kandy (Sri Lanka); 1992 – Tel Aviv (Israel) etc.
De asemenea, are numeroase lucrari in muzee si colectii particulare din: România, Franta, Germania, Suedia, Italia, Israel, Statele Unite, Brazilia, Elvetia etc. A obtinut mai multe premii ale UAPR inclusiv Premiul Academiei Române. Cu un an inainte de a muri, in 2000, artistului Ion Popescu-Negreni i s-a decernat Ordinul pentru merit – MARE CRUCE.
Prizonierul simplitatii, esteticii, culorii, singuratatii si intelepciunii
Despre creatia marelui artist, foarte multi critici de arta – din diverse generatii – si-au expus punctul de vedere in cronicile pe care acestia le-au scris si publicat in ziare si in revistele de cultura. Astfel, Corneliu Antim il considera pe Ion Popescu-Negreni a fi „un pictor al simplitatii“: „Sa pictezi e ca si cum ai respira – proclama pe la inceputul secolului un maestru al impresionismului, invitând la gestul simplu, la oficierea fireasca a ritualului artistic, la bucuria daruirii creatoare. Un asemenea credo pare sa fi nutrit si cariera unui desavârsit «pictor al simplitatii», care se adevereste a fi si astazi, ca intotdeauna, Ion Popescu-Negreni“. Ion Vlasiu apreciaza ca artistul a privit natura prin optica spirituala a culorii: „La un loc cu alti posedati ai culorii, a pictat si el, toata viata, adica destul ca sa decanteze o viziune si o gândire de echilibru estetic. Un contemplativ de largi efuziuni lirice pentru care peisajul e un simplu portativ poematic si muzical deopotriva (…) Efortul continuu al artistilor români de a se inscrie intr-o viziune, de a se integra intr-o gândire estetica europeana este continuat in opera lui Ion Popescu-Negreni de pe pozitiile unei foarte severe etici artistice“. Dan Grigorescu spune ca pictura acestuia este proiectia unei stari permanente traite de artistul caruia universul i se releva ca un spatiu al lucrurilor ordonat logic, dupa legi atotputernice: „Colorist prin vocatie, pictorul a inteles foarte bine adânca lectie a traditiei românesti care nu confunda constructia puternica a raporturilor cromatice cu vehementa dialogurilor ce pot, eventual, sa cucereasca privirea, dar nu coboara decât rareori in suflet. Dimpotriva, pictura lui Ion Popescu-Negreni e o arta a sufletului“. Adriana Botez-Crainic este convinsa ca arta lui Ion Popescu-Negreni se situeaza in mod firesc alaturi de aceea a personalitatilor de neuitat care au dominat viata spirituala a Capitalei in deceniile sase si sapte, maestri si dascali ai generatiilor tinere, precum Camil Ressu, J. Al. Steriadi, C. Medrea, C. Baba, Al. Ciucurencu, St. Constantinescu, Gh. Popescu, Paul Miracovici si altii.
De asemenea, Nicolae Truta a consemnat: „Nu are chei ascunse prin colturile tablourilor si nici nu sta la poarta sa vada cine trece cu sevaletul in natura. Poarta e deschisa, ca si arta sa, pentru noi toti… Desenele maestrului ne certifica viabilitatea in expresie si in proportie a ansamblului cu partile si, in acelasi timp, ne dau sentimentul de spontaneitate si prospetime pe care tablourile le revendica“. In fine, Cornel Radu Constantinescu este categoric: „Nu cunosc un artist mai liber de orice conveniente artistice si sociale, urmarindu-si senin, dincolo de mode, de impresiile critice, intâlnirea cu sine“.
Pictorul Ion Popescu-Negreni, in realitate, a fost un mare singuratic, insa niciodata revoltat. Nici in viata, asa cum au sustinut contemporanii sai, si nici in creatie. Mai mult, artistul, in calitate de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, si-a impartit orele de atelier cu minutioasa atentie fata de studenti. Fireste, nici unul dintre ei nu l-au uitat, pentru ca era un mentor grav, fara a fi rece, inteligent fara emfaza, generos, cald si cu surâs de intelept.
