9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Copilul nimanui

Are doar 16 ani si tine o casa intreaga. Noroc ca nu sunt multi: bunica i-a mai ramas astazi in grija lui Vasile. Ceilalti sunt morti sau in puscarie.


Au fost sapte copii la parinti: trei fete si patru baieti. Acum vreo paisprezece ani, când abia incepuse Vasile sa lege trei vorbe, familia Morariu din Salcia a prins sa se imputineze. Intâi a murit maica-sa. A prins-o barbatu-sau intr-o seara si a bagat cutitul in ea. Era beat. La fel si ea, din moment ce a stat ca lemnul, fara sa zica nici pâs. Femeia si-a dat sufletul in mijlocul casei, zacând intr-o balta de sânge, sub ochii copilului incremenit in urlete de groaza. A inghitit-o pamântul. Pe taica-sau l-au arestat curând dupa fapta, asa ca in casa au mai ramas copiii si bunicii. De inima rea, de boala ori din alta pricina, batrânul a inchis si el ochii, lasându-i pe vii in plata Domnului, sa faca ce-or sti…


Copiii au crescut, fetele s-au maritat. Gelu, fratele cel mare, s-a dus si el la casa lui, cu nevasta si copii. Singuri, Vasile si Relu, au stat sa munceasca palma de pamânt din Salcia, sa râneasca la animale si sa aline anii multi ai muicii. Pâna anul trecut…


„A intrat si frate-meu in puscarie“, povesteste Vasile, stergându-si sudoarea de pe frunte. Tocmai ce se intoarse din gradina – culese niste caise si le puse la drum, sa le vânda. „Pentru viol. A luat un an jumate…“.


Intâi pacatele familiei, apoi scoala


S-a intâmplat vara trecuta. Morarii se invecinau cu o femeie care avea un baiat. Handicapat, saracul, nu stia sa spuna nici mama, nici tata, nu stia sa faca nimic. Relu si cu alti baieti din sat s-au luat intr-o zi de el. Dintr-una-ntr-alta, au ajuns la pacate. Doamne apara si pazeste, s-au crucit oamenii din sat! Daca era femeie, mai intelegeau, dar asa… Mama baiatului, femeie de la tara cu frica lui Dumnezeu in suflet, nu a lasat s-o inghita rusinea. A mers la politie, a ajuns si la Craiova, a luat avocat pe care l-a platit cu bani grei. Relu a ajuns la puscarie, sa-si plateasca pacatul.


„Ma duc la el, cu pachet“, spune Vasile, scormonind cu ochii tarâna de la picioare. „Iar când nu ajung la frate-meu, ma duc la Severin, la tata. Acum câtiva ani a fost mai bine, ca a venit acasa. Facuse cancer la gât. L-au operat insa si l-au luat inapoi… Nu pot sa-i las singuri, chiar daca au gresit…“, se scuza Vasile, nu foarte mândru de faptele rudelor sale. „Ce sa fac mai mult? Muncesc cât pot, am grija de muica, dau la pasari, vând zece lubenite si cinci kile de caise. Banii sunt pentru ei, ca mie nu-mi trebuie cine stie ce. Nici la scoala nu ma duc, ca sa dau bani pe haine si carti. Da’ nici n-as avea când sa ajung…“.


La 16 ani, Vasile s-a obisnuit cu viata pe care i-a harazit-o soarta: se trezeste cu noaptea in cap, abia apuca sa dea cu niste apa pe ochi. Da de mâncare batrânei, potoleste gainile si ratele, pleaca la câmp. Când isi aduce aminte, trece si pe la scoala. Sa dea vreo teza sau o lucrare de control, sa nu ramâna repetent.


„Nici nu mai stiu când am invatat ultima data. Dar doamna directoare stie situatia mea si zice mereu ca ma ajuta. Numai sa ma duc la scoala, sa incheie mediile, zice, ca asa stie ca nu am vreme de carte“, recunoaste flacaul, incalzindu-se in obrajii aspri. „Si cu scoala ce sa fac? Am o casa de tinut, nu-mi trebuie facultate sa muncesc in câmp! Cartea e pentru altii, mai norocosi…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS