Tanti Ana este una dintre putinele florarese „adevarate“ care au mai ramas pe piata. Cu gradina in toata regula, in care migaleste in fiecare dimineata, pâna sa dea prima geana de lumina, cu galeti si cosuri de rachita in care-si expune, fara fasoane, marfa delicata.
Are si ea ghereta, intocmai ca si suratele mai tinerele si moderne. Dar mai la marginea rândului, sa nu deranjeze. Pâna la urma ea nu are decât „floricele d-astia, la cinspe mii“, nu poate face concurenta cu scumpatatea din vecini! „Asta e viata, maica, eu nu mai pot ce pot astea tinerele. In august bat 75 pe muchie! Da’ muncesc inca, multumesc lu’ Dumnezeu ca m-a tinut sanatoasa. Eh, am un ochi de nu vad, da-n rest sunt bine“, zice batrâna, asezând mai la vedere trandafirii sângerii, de gradina.
Florile tin de foame
Ana Negrea e florareasa de 40 de ani – cam de când erau la mare cautare Lenuta Murgasica, Ana Candidatu, florarese cunoscute de protipendada Craiovei din anii ’50-’60. Avea si serviciu atunci – lucra la cooperatie. Dar florile erau dragostea ei. Garoafa, sabou, nasturel, crizantema, ochiul boului si trandafir, acestea erau soiurile care faceau atunci furori printre doamnele subtiri ale vremii. Mergea bine atunci afacerea – florile nu erau prea scumpe, dar se vindeau mereu.
Astazi, tanti Ana e florareasa de nevoie. A rezistat atâtia ani pentru ca, zice ea, „altfel ar muri de foame“.
„Am un milion trei sute pensia, fata mea… Din ce sa traiesc? Pun si eu ce mai pot in gradina, ma ajuta baiatul. Si vin aici, in piata sa le vând. Dar abia merge. Nu stiu nici eu de ce, ca uite, dau trandafiru’ cu cinspe mii, nu cu 50, ca altii. Da’ deh, acu’ florile scumpe se cauta, impodobite cu hârtie de toate felurile si cu alte alea… Eu am ramas cam invechita, cum era la vremea mea…“.
