ELECTROPUTERE va livra catre METROREX pâna in septembrie 2007 inca 20 de garnituri de tren, realizate in colaborare cu BOMBARDIER. Uzina craioveana ar putea fi preluata in intregime de un consortiu international.
ELECTROPUTERE Craiova a livrat ieri catre METROREX Bucuresti prima garnitura de metrou dintr-un nou lot de 20 de trenuri care sunt construite de uzina, in cooperare cu firma suedeza BOMBARDIER Transportation. In 2002 – 2003, societatea craioveana a asamblat pentru metroul bucurestean alte 18 trenuri, care circula in prezent pe magistrala Pipera – IMGB. Potrivit noului contract, comanda aflata acum in lucru trebuie finalizata pâna in septembrie 2007, in contul ei ELECTROPUTERE urmând sa incaseze aproximativ doua milioane de euro. La evenimentul de ieri a luat parte si ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care a spus ca METROREX are nevoie de noi comenzi de la ELECTROPUTERE Craiova. „Probabil ca se va continua aceasta colaborare, mai ales ca parcul de trenuri de metrou este invechit. Exista si posibilitatea extinderii productiei, cu rame electrice pentru SNCFR“, a afirmat Berceanu. Ministrul a mai spus ca SNCFR va scoate la licitatie un contract de circa 300 de milioane de euro, pentru 80 de garnituri de tren, cu care va fi dotata societatea feroviara de transport calatori:
„Exista 14 ofertanti pentru aceasta licitatie, inclusiv din China. O sa câstige cei care sunt cel mai bine plasati. BOMBARDIER si ELECTROPUTERE, care participa impreuna, sunt bine plasate“.
Consortiu pentru cumpararea ELECTROPUTERE
Radu Berceanu a adus in discutie si problema privatizarii societatii craiovene, confirmând oficial ca AVAS o va scoate la licitatie ca intreg: „Am discutat cu presedintele AVAS, Razvan Orasanu, si cu premierul. Se va incerca inca o data privatizarea ca atare si nu prin impartirea pe bucatele. Poate ca de data asta se va gasi un consortiu care sa preia fabrica intreaga“. Potrivit noii solutii, consortiul, a carui componenta nu a fost precizata, isi va imparti ulterior uzina, cu tot cu datoriile la stat, care se ridica la aproape 1.200 de miliarde de lei vechi. La rândul sau, directorul uzinei, Cornel Mondea, a spus ca cea mai mare parte a datoriilor sunt, de fapt, penalitati: „La bugetul de stat, 344 de miliarde sunt datorii si 588 de miliarde penalitati. La asigurarile sociale, 50 de miliarde sunt datorii si 234 de miliarde penalitati. Am incercat o reesalonare, dar a venit Oficiul Concurentei si a spus ca e ajutor de stat“. In incheiere, ministrul Berceanu a spus ca statul cauta o solutie de mijloc, care sa nu ne aduca stegulet rosu din partea UE la capitolul „concurenta“:
„Nu putem sa stergem datoriile cu buretele, pentru ca se considera ajutor de stat. Dar se incearca o serie de solutii, pentru ca am inteles ca sunt posibilitati“.