4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGutau si Dicu, judecati tot la Tribunalul Vâlcea

Gutau si Dicu, judecati tot la Tribunalul Vâlcea

Stramutarea dosarului „Spaga la Primaria Râmnicului“ a fost amânata pâna pe 27 octombrie, la cererea primarului Gutau.


Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti au amânat vineri judecarea cererii inaintate de procurorii Departamentului National Anticoruptie de stramutare a procesului in care sunt acuzati pentru fapte de coruptie edilii orasului Râmnicu Vâlcea. Procurorii DNA au solicitat stramutarea procesului de la Tribunalul Vâlcea, pentru ca asupra magistratilor vâlceni s-au facut foarte multe presiuni la cele doua sedinte publice care au avut loc in Râmnic, pentru a-l pune in libertate pe primarul Gutau. Primarul a cerut vineri amânarea pe motivul lipsei de aparare, iar magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis sa hotarasca stramutarea pe 27 octombrie. Urmatorul termen de judecare al dosarului „Spaga la Primaria Râmnicului“ va fi pe 11 octombrie, tot la Tribunalul Vâlcea.


„Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti a amânat rezolvarea cererii de stramutare inaintata de procurorii Departamentului National Anticoruptie. Cererea de stramutare va fi rezolvata de magistratii din Bucuresti pe 27 octombrie, deoarece primarul Mircia Gutau a cerut amânarea pe lipsa de aparare. Pâna atunci, pe 11 octombrie se va tine la Tribunalul Vâlcea urmatorul termen de judecata al procesului“, a declarat avocatul Octavian Fieroiu.


Mircia Gutau si viceprimarul Nicolae Dicu sunt acuzati de fapte de coruptie pentru ca ar fi pretins suma de 50.000 de euro, in perioada aprilie – iulie 2006 de la patronul firmei Rovimet, Crinu Popescu. Din suma respectiva, Nicolae Dicu a primit 25.000 de euro, fiind prins in flagrant de procurorii DNA in timp ce incasa 20.000 de euro de la denuntatorul, Crinu Popescu, pe 6 iulie. Conform declaratiilor date de denuntator, Nicolae Dicu a primit inca 5.000 de euro, intr-un plic, in birou la primarie. Cei doi edili sunt inchisi in Penitenciarul de Maxima Securitate Colibasi din judetul Arges, de unde vor fi adusi pe 11 octombrie la Tribunalul Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS