Pâna in Ignat – ba, pe la unele case, chiar pâna in Ajun – este sezonul porcilor. Pentru cei care nu au posibilitatea sa-i creasca in propria ograda si nici nu se duc sa cumpere carnea gata transata de la macelarii ramâne cumparatul „in viu“. Din târguri sau chiar de la furnizori de acasa, care in Murgasi se intrec in „rase“, „calitate“ si kilograme.
Din doua in doua case, pe toata soseaua principala, anunturile au rasarit precum ciupercile dupa ploaie: „Vând porci“, „Porci la 150 kg“, „Porci mari“, „Vând purcei de lapte“. Fie ca practica acest comert de ani buni, fie ca le prisosesc animalele in curte, taranii din Murgasi au scos porcii la drumul mare.
Alexandru Oprescu din Rupturile mai are paisprezece. „Am vândut patru pâna acum“, zice taranul. „Mari, de la 70-80, pâna la 150 de kile. Eu nu ma incurc cu purcei, ca nu sunt multi care sa-i cumpere. Oamenii vor porci mari, zdraveni, sa aiba ce taia si pune la galeata. Iar ai mei numai asa se fac“.
Oprescu creste porci de când se stie. Ca tot omul de la tara, a avut intotdeauna animal in curte pe care sa-l sacrifice de Craciun. Ii creste ca toata lumea: cu porumb si tarâte amestecate. In rest, nu-si mai bate capul. Mâncarea e buna, apa la fel, n-are de ce sa nu fie sanatosi, crede el. Ii vaccineaza o data, când sunt mici, si numai daca mai face pesta ravagii printre animale. Apoi ii lasa in plata lor, in tarcul de lemn pe care l-a construit singur acum câtiva ani, in spatele casei. Unul, doi – a crescut cât a avut nevoie sa se sature el si ai lui. De o vreme, insa, de când s-a inmultit familia, a marit si numarul animalelor. Nu doar pentru mâncare, dar sa mai scoata si un ban.
„Eu tai trei, patru. Mai vin neamuri pe la mine, am copiii, fac cârnati, pun carne la congelator sa-mi ajunga macar pâna la vara. In rest, vând. 40-45.000 de lei kilogramul in viu. Nu e mult, dar ma ajuta si pe mine sa traiesc. Pâna acum m-am descurcat. Nu stiu de la anu’, cu integrarea, cum o sa fie. Daca ne mai lasa sa crestem multi si sa-i vindem, daca trebuie sa le fac tarcuri separate, mari, cu canal de scurgere, asa cum am auzit ca ar cere Uniunea. Nu stiu, poate ca acum vând ultimii porci…“, se lamenteaza Oprescu din Murgasi, crescator particular.
Mic, dar bun
Tot particular este si Marcu Soceanu, din Velesti, inginer agronom si director al Caminului Cultural. Singura diferenta: porcii sai sunt de rasa si crescuti in conditii optime, conform cu cerintele europene.
„Am inceput acum vreo patru ani. Am luat atunci o matca de la Oarja, unde era o ferma de Duroc. Doua milioane am dat pe ea. Apoi am mai cumparat de la diferiti furnizori particulari. Astazi am patru matci, patru de taiere pentru mine si o familie si vreo cincizeci de purcei de lapte, intre patru saptamâni si trei luni, toti de rasa: Duroc si Pietraine“, isi numara inginerul efectivele.
Spre deosebire de Oprescu, directorul Marcu Soceanu vinde porcii cât sunt inca mici. Nu ca nu ar avea unde sa-i tina – inginerul a amenajat o adevarata microferma acasa, cu boxe separate in functie de rasa si vârsta, dotate cu tot ce le trebuie. Mai mult, expert in domeniu, Soceanu isi hraneste animalele cum scrie la carte: grâu, porumb, orz, orzoaica, ovaz, mazare, soia, srot de floarea-soarelui, toate macinate intr-o faina consistenta si amestecata cu concentrate. De asemenea, porcii sai nu scapa de taratmentul medicamentos: Ivomecul pentru deparazitare si vaccinul impotriva pestei, toate administrate de el insusi.
„Cu toate ca pot sa le asigur conditii, nu ii vând maturi. Chiar si pe ai mei ii tai pâna sa depaseasca suta de kilograme. Consider ca mai mari nu dau randament: au prea multa grasime si oase prea mari. Mi-am format o clientela serioasa, la Sadova, care cauta numai purcei de lapte. Sunt mai buni, asta e adevarul: au carnea mai frageda, mai gustoasa. Iar pretul este potrivit cu calitatea: de la unul la trei milioane, in functie de rasa si vârsta“.
