9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrefectura Vâlcea, lasata pe mâna copiilor

Prefectura Vâlcea, lasata pe mâna copiilor

„Fii prefect si subprefect pentru o zi“ este o provocare careia i-au dat curs trei eleve de liceu din judetul Vâlcea. Celia Teodorescu, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Gib Mihaescu“ Dragasani, Adina Marcut, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Alexandru Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea, si Gabriela Craciun, eleva in clasa a X-a la Colegiul National „Constantin Brâncoveanu“ din Horezu, au fost dublurile celor trei inalti functionari publici aflati la cârma judetului Vâlcea. Candidatele au fost alese de Consiliul Judetean al Copiilor Vâlcea in urma unui interviu.


Fara emotii si cu un mandat de indeplinit, dublurile inaltilor functionari publici au participat la toate activitatile care se aflau pe agenda zilei a Prefecturii Vâlcea. Dupa ce au dat ochii cu presa, „dublurile“ au tinut cuvântari in fata multimii adunate in fata prefecturii cu ocazia Zilei Unirii, au jucat Hora Unirii, iar apoi au participat la audiente si la intâlnirile cu directorii serviciilor descentralizate. Cea mai epuizanta dintre activitati a fost programul de audiente.


„Suprefecta“ Gabriela Craciun povesteste ca au impresionat-o oamenii de rând care au venit la prefectura cu tot felul de probleme: „Cred ca, daca te implici si vrei sa-i ajuti pe oameni, reusesti. Am vazut un batrân orb care nu primea ajutorul care i se cuvenea. Nu era de competenta prefecturii, mi s-a spus, insa cred ca un telefon dat acolo unde trebuia rezolva problema omului“.


„Prefecta“ Celia Teodorescu a declarat de la inceputul zilei ca nu a venit sa faca schimbari in institutie: „Deocamdata nu vreau sa schimb nimic. Nu am venit aici sa rastorn prefectura cu fundul in sus, sa impun eu noi reguli sau sa schimb Constitutia României. Am venit sa invat cum se face administratie“.


Prefectul de Vâlcea, Anuta Handolescu, este de parere ca tinerii trebuie atrasi spre institutiile statului si le-a recomandat acestora sa invete administratie metodic si nu dupa ureche: „Noi avem o tara. Aceea ca suntem cei mai buni când ne-am asezat pe un scaun, cei mai destepti, cei mai de neinlocuit, iar tinerii trebuie sa stea la locul lor. Nu trebuie sa gresim in continuare in acest sistem: noi lucram pentru ei. Si daca nu-i bagam in seama si nu-i atragem spre institutiile statului vor emigra. Eu ii sfatuiesc pe tineri sa nu faca politica si sa invete metodic administratie, nu din mers, ca noi. Noi am invatat din mers si neprofesionist“.


Dupa „Fii prefect si subrefect pentru o zi“ urmeaza „Fii profesor pentru o zi“. Aceasta este o noua provocare lansata de Inspectoratul Scolar Vâlcea impreuna cu Consiliul Judetean al Copiilor si careia au posibilitatea sa-i dea curs elevii din tot judetul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS