3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

Cearta pe cupon

Cozi zilnice in fata ghiseelor CJP Dolj. De când s-au modernizat tehnicile de primire a pensiilor, problemele au inceput sa apara. De la ministrul muncii, Gheorghe Barbu, la reprezentantii CJP Dolj si chiar la pensionari, toti acuza incurcaturile pricinuite de agentii postei la distribuirea cupoanelor de pensii.


12.000 de lei, atât ofera CJP Dolj, Directiei Judetene de Posta pentru fiecare cupon mov dat in primire pensionarilor care-si ridica pensiile prin cont bancar sau card. Vârstnicii trebuie insa sa stie ca optiunea de a-si primi banii intr-un anumit mod le apartine si oricând pot renunta la acesta, solicitând alta varianta. In prezent, pensionarii doljeni isi pot primi banii direct de la postas, prin CEC sau prin card la bancile Banc Post, Banca Comerciala, Banca Comerciala Carpatica. Multi dintre vârstnici acuza insa ca nu au primit nici un fel de instiintare acasa pentru a veni sa-si ridice cuponul mov de la oficiul postal de care apartin, in cazul in care nu au fost gasiti la domiciliu. „Este imposibil de crezut ca din 12.000 de pensionari doljeni care-si primesc banii prin mandat sau card 3.700 sa nu fie gasiti acasa, cupoanele lor returnându-se la Casa de Pensii… Oamenii trebuie insa sa stie ca acest cupon mov are caracterul unei recomandate, pentru fiecare astfel de talon institutia noastra plateste 12.000 de lei“, a mentionat Ileana Ciutan, director executiv al CJP Dolj. Pensionarii trebuie sa depuna aceste cupoane mov lunar la CJP Dolj, deoarece prin intermediul acestora se monitorizeaza activitatea detinatorului de cont sau card. In cazul in care acest cupon nu este depus timp de trei luni consecutiv la ghiseele casei de pensii, oamenilor li se blocheaza pensia. „Este logic ca daca pensionarul nu isi depune cuponul, nu avem de unde sa stim ce s-a intâmplat cu acesta. In plus, mai exista o problema majora in cazul celor cu card, codul PIN poate fi aflat de altcineva din familie si astfel pensia vârstnicului poate fi ridicata uneori fara stirea sau acordul acestuia. Au existat si situatii când pensionarii si-au schimbat domiciliul si nu ne-au instiintat despre acest lucru sau au plecat in alte localitati, la rude sau copii, sau in alte judete. Mai sunt si situatii când pensionarii, având si alte surse de venit, prefera sa ridice banii o data la doua, trei luni, incasând astfel o suma importanta“, a adaugat Ileana Ciutan.


12.000 de pensionari au optat pentru card


In rândul pensionarilor doljeni a inceput sa circule zvonul ca, o data cu integrarea in Uniunea Europeana, deschiderea unui cont bancar sau de card pentru a-si ridica pensiile ar fi devenit obligatorie. Nimic mai fals. Reprezentantii CJP Dolj ii linistesc pe vârstnici, precizându-le ca modul in care doresc sa isi primeasca pensia depinde de optiunea fiecaruia din cei 220.000 de pensionari pe care judetul Dolj ii are. Doar 12.000 dintre acestia au optat pentru varianta card, cont la CEC sau banci, restul primindu-si pensia prin varianta clasica, banii fiind adusi de postas acasa. „Ar fi absurd ca oamenilor sa le fie impuse anumite conditii pentru a-si ridica pensia. Chiar daca unii dintre ei nu vor sa-si astepte banii acasa, in functie de listele postasului, in majoritatea comunelor doljene s-au infiintat deja filiale CEC la care acestia isi pot deschide cont. Pâna in prezent am incheiat contracte de virare a pensiilor prin CEC, Banca Comerciala, Banc Post, Banca Comerciala Carpatica, ultimele doua optiuni fiind valabile chiar de la 1 februarie“, a spus directorul executiv al CJP Dolj. In plus, pensionarii trebuie sa stie ca o data optiunea aleasa aceasta nu ramâne batuta in cuie, având posibilitatea oricând, printr-o simpla instiintare a Casei de Pensii, sa solicite alt mod de incasare a banilor.


Reprezentantii Postei isi apara angajatii


Reprezentantii Directiei Regionale de Posta Craiova sustin insa ca situatia acestor „cupoane mov“ le-a dat batai de cap si factorilor postali, luna de luna, acestia fiind nevoiti sa bata drumul de multe ori degeaba la domiciliul vârstnicilor.


„Daca ar fi vorba de o singura luna in care cupoanele s-ar returna ar fi oarecum credibil ca pensionarii au dreptate, dar cum este vorba de trei luni consecutiv ni se pare foarte ciudat. La fel ca in cazul citatiilor, si in cel al cupoanelor mov pensionarii sunt de negasit. Este clar ca oamenii nu stau acasa, sunt plecati, mai ales in perioada de iarna, la rude… Cred ca postasii au dreptate in proportie de 70% când sustin ca nu gasesc pensionarii la domiciliu, restul de 30% il las vârstnicilor“, a mentionat Lucian Sopeanu, directorul Directiei Regionale de Posta Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS