Politistii doljeni de la Investigatii Criminale sunt pusi adesea in situatia de a pierde timp pretios, din cauza unor reclamatii de disparitii care se dovedesc in cele din urma neintemeiate. Cele mai multe cazuri care dau de furca sunt ale unor tinere care pleaca de acasa, din cauza unor probleme familiale.
Alina E., de 17 ani, din Craiova, eleva in clasa a X-a la un liceu din localitate, a fost data disparuta de mama sa, vineri seara. Conform declaratiilor parintelui, tânara a plecat la scoala miercuri, 21 februarie, si nu a mai revenit acasa. Tânara si-a anuntat mama ca este posibil sa plece la o petrecere in alta localitate si sa nu ajunga acasa, in noaptea de miercuri spre joi. Cum Alina nu a ajuns acasa nici in noaptea de joi, vineri mama sa s-a decis sa anunte politia. Dupa ce a fost data in urmarire la toate posturile de politie din judetul Dolj, sâmbata minora a fost gasita pe raza localitatii Valea Stanciului, la o prietena, unde se tinuse si petrecerea. Tânara le-a declarat politistilor ca in seara zilei de miercuri, la petrecere, a fost fortata sa intretina relatii sexuale cu un barbat. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigatii Criminale Dolj, care continua cercetarile.
Ionela nu a mai ajuns acasa
Politistii doljeni continua cautarile in cazul ultimei disparitii de minori anuntate de familie. Ionela Camelia Vaduva, de 17 ani, a plecat de acasa din 26 ianuarie si nu a mai revenit. Mama sa, Niculina Vaduva, de 39 de ani, din Craiova, a anuntat politia abia pe 23 februarie. Potrivit politistilor doljeni, in momentul in care se anunta disparitia unui minor se pune in miscare un intreg angrenaj care sa duca la descoperirea lui.
„Pe baza primelor informatii furnizate de parinti se intocmeste o fisa cu datele minorului disparut, care este transmisa la toate subunitatile din judet, la Inspectoratul General al Politiei, Jandarmerie, Politia de Frontiera. Psihologul inspectoratului sta de vorba cu familia, astfel incât sa obtina informatii care sa ajute in ancheta“, a declarat comisar Cristinel Ciocoiu, seful Serviciului de Investigatii Criminale din IPJ Dolj.
La data disparitiei, tânara era imbracata cu pantalon si geaca de blugi de culoare albastra, bluza portocalie, iar in picioare purta cizme negre din catifea. Semnalmente: inaltime 1,60 – 1,65 m, fata ovala, ochi verzi, par saten tuns la nivelul umerilor. Din noiembrie 2005, procedurile in cazul minorilor disparuti au fost schimbate. Politia se implica in cautarea unui copil imediat ce primeste reclamatia.
Forme extreme de manifestare
Fuga de acasa se numara printre cazurile cele mai frecvente cu care se confrunta politistii doljeni de la Investigatii Criminale. Cele mai expuse sunt fetele aflate in pragul adolescentei, de obicei cu vârste intre 13 si 17 ani. Din discutiile pe care specialistii le poarta cu membrii familiei reiese ca tinerii fug din cauza unor probleme cu parintii, cu prietenii; pentru ei, a pleca de acasa este cea mai buna metoda de a atrage atentia asupra lor. Pleaca, se intorc acasa, in speranta ca situatia s-a schimbat, dar daca lucrurile nu stau asa, fug din nou. Intr-un raport dat publicitatii de IGP se arata ca „o forma extrema de manifestare a apararii copiilor in fata violentei este fuga de acasa. Acestia au suferit toate formele de abuz, de la neglijare la bataie, iar alegerea strazii este un act disperat de protejare si supravietuire“. Nu exista o evidenta a minorilor fugari si nici a copiilor strazii.
Daca ti-a disparut copilul
Daca iti lipseste copilul de acasa cauta in apartament, verificând dulapurile, sub paturi, in debarale, pivnite, subsoluri. Daca tot nu il gasesti, anunta imediat unitatea de politie cea mai apropiata sau suna la numarul de urgenta 112. Daca a disparut in timp ce te aflai intr-un magazin, anunta agentul de paza al magazinului si chiar personalul. Solicita Politiei ca fotografia si semnalmentele copilului sa fie urgent difuzate presei, ca el sa poata fi recunoscut si salvat la timp.