0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCasele de schimb joaca dupa noi reguli

Casele de schimb joaca dupa noi reguli

Incepând din acest an, operatorii economici de schimb valutar vor fi obligati sa respecte noi norme. Prin introducerea acestor reguli, consumatorul va trebui sa fie bine informat asupra cursurilor de schimb valutar si sa semneze ca este de acord cu ele.


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a decis, potrivit NewsIn, printr-un ordin emis saptamâna trecuta, ca operatorii economici de schimb valutar vor fi obligati sa afiseze la loc vizibil cursurile de schimb valutar pentru operatiunile de vânzare si cele de cumparare de valuta, atât in interiorul, cât si in exteriorul casei de schimb valutar. Conform ordinului, cursurile de schimb valutar, atât pentru operatiunile de vânzare, cât si pentru operatiunile de cumparare de valuta, vor fi inscrise pe acelasi suport sau panou, intr-o culoare contrastanta fata de culoarea de fond a panoului. Suportul pe care se va face afisarea trebuie sa fie monocolor, fara degradeuri ori alte insemne grafice sau culori. In ceea ce priveste comisioanele practicate de operatorul economic care desfasoara activitati de schimb valutar, in cazul in care acestea exista, vor fi afisate pe panou, distinct, in culoare rosie, având dimensiunile egale cu celelalte informatii.


Clientul va trebui sa semneze ca e de acord cu tranzactia


Potrivit ordinului, in cazul in care respectiva societate efectueaza si operatiuni de schimb pentru cecuri de calatorie sau vouchere, cursurile practicare pentru acestea sa fie afisate pe panouri diferite, separat de panoul pentru bancnote. Aceasta decizie elimina una din metodele de inducere in eroare a clientului, metode practicate de unele case de schimb. Mai mult decât atât, pentru ca potentialii clienti sa fie cât mai corect informati asupra cursurilor de schimb valutar, operatori economici ce desfasoara activitati de schimb valutar sunt obligati ca, inainte de operatiunea efectiva de schimb valutar, sa informeze consumatorul, atât verbal, cât si in scris, asupra cursului practicat. Acest lucru va fi concretizat prin completarea unui formular de acceptare a tranzactiei, semnat de ambele parti, astfel incât consumatorul sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala. Potrivit ordinului, formularul de acceptare a tranzactiei va trebui sa fie scris vizibil, lizibil si literele sa aiba marimea minima de zece (marime caracter). Informatiile incluse de acesta se refera la: denumirea si adresa operatorului economic, data emiterii, numele si prenumele consumatorului, seria si numarul de buletin/carte de identitate/pasaport ale acestuia, suma tranzactionata, suma ce urmeaza a fi incasata de consumator, comisionul practicat, semnatura operatorului si cea a consumatorului. Formularul tip va fi intocmit atât in limba româna, cât si in limba engleza, in doua exemplare, un exemplar pentru consumator, iar celalalt pentru operator.


Decizia ANPC nu-i va afecta pe toti operatorii de schimb valutar


Decizia ANPC nu pare sa-i ingijoreze pe operatorii economici de schimb valutar. „Deocamdata nu am fost informati despre aceste reglementari. Nu o sa ne afecteze insa cu nimic. O sa-i afecteze pe cei care practicau comision“, a spus Tatiana, una dintre operatoarele de la o casa de schimb valutar. Afirmatia este sustinuta si de potentialii clienti. „Probabil ca nu o sa mai fie case de schimb unde crezi ca trebuie sa platesti o anumita suma si când scoti banii din buzunar iti dai seama ca e de fapt alta suma“, a spus Marian D., un craiovean care spune ca nu i s-a intâmplat niciodata sa aiba vreo surpriza neplacuta la casa de schimb, insa stie pe cineva care a avut. Ordinul ANPC va intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, data la care se va abroga Ordinul presedintelui ANPC nr. 484/2005 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS