VÂLCEA. Două gospodării din comuna Popeşti, judeţul Vâlcea, sunt afectate de alunecările de teren. Fenomenul a apărut în urmă cu doi ani, iar cele două familii au evacuat casele încă de anul trecut. Autorităţile judeţene au venit la faţa locului pentru a analiza situaţia, însă, deocamdată, sprijinul promis de guvern întârzie să apară. „Noi nu dispunem de atâţia bani încât să putem să construim două locuinţe. Cele două familii au teren în altă parte, dar, din cauză că situaţia lor materială este precară, au plecat să locuiască pe la rude, până când situaţia se rezolvă cât de cât. Nu se mai poate locui în acele case, pentru că se află la aproximativ o sută de metri de alunecare. Am făcut demersuri la prefectură încă de acum doi ani, am mai făcut altul în urmă cu un an, dar comisia care a venit la faţa locului a considerat că problema a fost cauzată de o mină care a existat cândva acolo. Dacă suntem ajutaţi, cu siguranţă, situaţia celor două familii se va rezolva“, a declarat Constantin Şerban, primarul comunei Popeşti. Până când situaţia celor două familii va fi soluţionată, Păun Dumitru Popescu, fiul Anei Popescu, proprietara uneia dintre cele două gospodării, munceşte cu ziua prin comună pentru a putea supravieţui. El spune că nu a primit nici un ajutor de la nimeni. „Nu am primit nici un material de construcţie. În prezent, eu şi mama locuim pe la rude, dar deja îmi este ruşine să le mai cer un colţ de pâine. Chiar dacă muncesc cu ziua, banii pe care îi câştig nu îmi ajung pentru a o întreţine şi pe mama mea. Dar ce să fac! Ce m-aş fi făcut dacă mai avem şi o familie?“, a spus Păun Dumitru, de 33 de ani, cu lacrimi în ochii. Conducerea judeţului propune măsuri extreme pentru localităţile afectate de calamităţi. Rămasă fără fonduri pentru refacerea infrastructurii în faţa valului de alunecări de teren care a cuprins din ce în ce mai multe localităţi, distrugând zeci de locuinţe şi drumuri judeţene, conducerea judeţeană spune că ar fi mai bine să se meargă pe măsuri tradiţionale de consolidare a solului până când situaţia se va rezolva.
Alunecări de teren la Popeşti
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei