Comandoul 322

Priveam luni seară la televizor şi mă minunam. Un domn deputat liberal, care părea întreg la minte, afirma că Traian Băsescu este fascist. Ocupând tot ecranul, prea mic pentru atâta violenţă, o doamnă deputat-jumătate de partid l-a ocărât pe preşedintele suspendat până m-a făcut să înţeleg de ce unii bărbaţi rămân celibatari. Cei doi păreau convinşi de adevărul celor afirmate, dar totul suna fals. Adevărul lor era departe de adevărul meu. Roboţi erau, două maşini teleghidate din cele 322 care au votat suspendarea.
Atâta ură au în ei încât nu mai realizează ridicolul situaţiei. Ţinta e Băsescu şi vor să-l vadă mort, politic vorbind (sper). De omorât nu ştiu dacă vor reuşi, dar martir l-au făcut. Mai rămâne să îl jupoaie şi „să îl facă drapel“.
După ce au creat un precedent periculos suspendându-l fără motiv, demonstrând că, oricând, o gaşcă, fără mandat de la popor pentru această acţiune, poate face orice în Parlamentul României, 322 de parlamentari vor să tranşeze afacerea. Astfel apar propuneri legislative, votate într-o veselie de coaliţia ruşinii, PSD, PNL, PRM, UDMR, PC, care urmăresc să îl pună pe Traian Băsescu în imposibilitatea de a reveni în funcţie.
Dacă referendumul de demitere a preşedintelui nu va fi considerat valabil de Curtea Constituţională, Parlamentul şi-a acordat competenţa, printr-o Hotărâre (act ce nu poate fi contestat la Curte), de a decide soarta preşedintelui: rămâne suspendat, se face un nou tur sau revine în funcţie.
În acest sens, va fi descurajată participarea la vot. Soarta preşedintelui suspendat rămâne la latitudinea parlamentului, de fapt a comandoului celor 322. Voinţa electoratului nu mai contează.
Preşedintele-colaborator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, ameninţă cu referendumuri din trei în trei luni. Fiecare referendum costă milioane de euro. Cine plăteşte? Eu propun ca, în cazul în care Traian Băsescu va învinge, cei 322 să achite nota de plată. Să se întoarcă la muncă şi să adopte votul uninominal. După care, pâş, pâş,  bucată cu bucată, dându-şi demisia, să se îndrepte, „pe sticlă“, spre „groapa de gunoi a istoriei“. Dumnezeieşte sună!