VÂLCEA. Multe cereri de concedii medicale care se depun la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea nu pot fi decontate din cauza greşelilor pe care le fac fie medicii, fie reprezentanţii firmelor care le completează. În perioada 1 ianuarie 2006 – 31 martie 2007, la sediul CAS Vâlcea s-au depus 3.777 de cereri din partea angajaţilor pentru decontarea concediilor medicale. Valoarea totală care trebuia decontată de CAS era de 2.613 lei. „În urma verificărilor actelor s-au decontat doar 1.745 de cereri, valoarea acestora fiind de 1.196 de lei. Din cele 3.777 de solicitări, 40% au fost respinse. Concediile medicale respinse s-au returnat patronilor, pentru că nu pot fi plătite, deoarece multe rubrici au fost completate greşit de reprezentantul angajatului, fie medicul a pus greşit diagnosticul“, a declarat Rodica Mărgineanu, preşedinta CAS Vâlcea. Aceasta susţine că, dacă solicitările depuse de agenţii economici ar fi completate corect, Casa ar deconta banii imediat. „Cererile ajung la noi cu foarte multe greşeli în completare. În momentul în care le retrimitem, multe sedii de firme nu sunt găsite la adresele specificate şi actele se întorc şi acest lucru presupune trecerea a încă două luni până când le returnăm patronilor banii“, a spus Rodica Mărgineanu. Preşedinta CAS a mai precizat că, înainte de a plăti un concediu medical, Casa face o verificare a actelor: „Acolo unde sunt greşeli nu se poate face decontarea până când acestea nu sunt remediate pentru că e vorba de bani publici şi nu ne putem juca“.
Cereri de decontare refuzate de CAS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei