GORJ. Policlinica din municipiul Târgu Jiu va fi igienizată din bani primiţi din sponsorizări şi cu materiale de la Spitalul Judeţean. Directorul pe probleme medicale al Spitalului Judeţean Târgu Jiu, Constantin Pălivan, a spus că această acţiune era necesară, având în vedere că în perioada următoare se încearcă accesarea unor fonduri structurale pentru extinderea Spitalului 700. „Am depus documentaţia pentru accesarea unor fonduri structurale, astfel încât să putem extinde cu 250 de paturi Spitalul 700 întrucât secţiile de Psihiatrie, Dermatologie, Boli infecţioase şi Oncologie vor fi mutate aici“, a afirmat Pălivan.
Spital de urgenţă
În cadrul aceluiaşi proiect este prevăzută şi dotarea unităţii sanitare cu aparatura necesară, astfel încât să poată primi aprobarea pentru spital de urgenţă. „În toate cele trei locaţii ale spitalului judeţean vor avea loc extinderi, modernizări şi dotări. Şi policlinica intră în acest proiect de reamenajare, deoarece încercăm să creăm o sală de aşteptare dotată cu interfon pentru pacienţii care vin la consultaţii“, a declarat Pălivan. În cadrul Spitalului 700 vor fi amenajate compartimente de primiri urgenţe şi va fi pus la punct sistemul unic de informaţii intern, astfel încât conducerea spitalului să poată avea acces la informaţiile existente în toate secţiile. Acesta a adăugat că transformarea unităţii sanitare în spital de urgenţă va fi benefică: „Activitatea spitalului se bazează pe urgenţe în proporţie de 76%, lucru care ne dezavantajează la plata serviciilor medicale. Or, dacă serviciile medicale pentru urgenţe ar fi plătite la standardele prevăzute, atunci bugetul spitalului ar avea de câştigat“. Constantin Pălivan susţine că proiectul va fi finalizat la sfârşitul anului 2008.