3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAgresiuni din cauza consumului de alcool

Agresiuni din cauza consumului de alcool

Două persoane au fost agresate în Mehedinţi în urma unor scandaluri izbucnite pe fondul consumului de alcool.
Primul conflict a fost sesizat de un copil de 12 ani care a sunat la serviciul de urgenţă 112 şi s-a plâns că tatăl lui este bătut de un vecin.
„Pe 25 mai, la ora 23.00, lucrătorii Postului de poliţie Gârla Mare au fost sesizaţi telefonic de  un minor, de 12 ani, că tatăl său a fost bătut de un cetăţean din sat. În urma verificărilor efectuate de agenţii postului de poliţie, s-a stabilit că D. Dumitru, de 47 de ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool a avut o altercaţie cu P. Mişu, de 33 de ani, cu acelaşi domiciliu, lovindu-se reciproc cu corpuri dure“, a declarat Carin Sică, subinspector IPJ Mehedinţi.
În urma incidentului, D. Dumitru a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, unde a fost internat pentru supraveghere cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut“. În cauză, cercetările continuă, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale să se propună soluţia legală.
„Pe 26 mai, la ora 13.00, în Orşova, lucrătorii Biroului de Ordine Publică de la Poliţia Municipiului s-au sesizat că în Piaţa 1800 din municipiu a izbucnit un conflict, provocat de T. Ion, de 23 de ani şi G. Bogdan, de 25 de ani, ambii din Orşova“, a declarat Carin Sică, subinspector IPJ Mehedinţi.
Aceştia au mers în Piaţa 1800, unde l-au lovit pe S. Marian, de 36 de ani, din comuna Cornereva, judeţul Caraş-Severin. Faţă de cei doi s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 61/1991.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS