7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDescoperire şocantă la Stângăceaua

Descoperire şocantă la Stângăceaua

Asistenţii maternali de la Direcţia pentru Protecţia Copilului din Drobeta Turnu Severin au făcut o descoperire şocantă în cazul micuţului legat de pat din comuna Stângăceaua, judeţul Mehedinţi. Aceştia au găsit viermi în patul în care copilul era legat de părinţii săi. Mai mult, asistenţii au descoperit că poliţia şi primarul satului ştiau de acum doi ani de condiţiile în care trăiau copiii familiei Traşcă, dar nu au luat nici o măsură. „Am depus sesizări în 2005 şi 2007, dar primarul ne-a scos pe uşă afară şi a pus poliţia să ne amendeze cu două milioane de lei“, a declarat Maria Balica, mătuşa micuţilor.
Primarul comunei a recunoscut că a primit mai multe sesizări, dar că poliţia i-a amendat pe cei care au depus plângeri pentru că l-au înjurat. „Da, am primit sesizări şi mi-am luat angajamentul că voi supraveghea permanent modul de creştere şi îngrijire a copiilor. Doamna Maria a luat amendă pentru că mă înjura“, a declarat Petre Boarnă, primarul din Stângăceaua.
În urma sesizărilor depuse de rudele micuţilor, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au cerut primăriei să facă o anchetă socială la domiciliul familiei Traşcă. În urma controlului, edilul-şef a trimis răspuns că micuţii sunt bine şi casa este mobilată, menţionând că părinţii au grijă de copii. Totodată, şi-a luat angajamentul că va veghea la creşterea micuţilor în condiţii de igienă.
Asistenţii maternali l-au luat definitiv pe copilul de doi ani şi trei luni şi l-au internat într-un centru din Severin, de unde îl va lua în grijă un asistent. Primarul însă i-a convins pe cei de la Protecţia Copilului să-i lase pe ceilalţi doi frăţiori alături de părinţii lor, luându-şi din nou angajamentul că le va da acestora o casă cu tot ce trebuie. „Eu o să mă ocup personal ca această femeie să aibă o locuinţă. Am un plan şi în scurt timp îi dau o casă unde va sta în condiţii normale cu ceilalţi doi copii“, a spus edilul-şef.
Micuţul ajuns la leagănul din Severin va trebui în primul rând să fie deparazitat, înainte de a lua contact cu ceilalţi copii, corpul său fiind plin de răni provocate de muşcăturile păduchilor şi puricilor. Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului a propus şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi să deschidă o anchetă în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII